STIREA ZILEI 15 mai 2019

Peste 118 mii de turiști au vizitat județul Covasna anul trecut

de Daniela Luca | 4682 vizualizări

Staţiunea Covasna a atras aproape jumătate din numărul turiştilor care au vizitat judeţul în 2018

Un număr de 118.724 de turiști au vizitat anul trecut județul Covasna, conform unei statistici prezentate marți, 14 mai, de reprezentanții Consiliului Județean. Astfel, comparativ cu anul 2017, cifra a crescut cu peste 10%, un coeficient mai mare decât cel înregistrat în județele Harghita și Mureș. Deși creșterea numărului celor care au vizitat județul Covasna în 2018 este evidentă, specialiștii din turism spun că se așteptau la o creștere mai mare.

Din numărul total de turiști, peste 10% sunt veniți din alte țări. Cei mai mulți dintre ei au sosit în județ în luna august – peste 15.000, dar și în lunile iulie și octombrie se înregistrează un număr considerabil de vizitatori. Peste 80 de mii din totalul turiștilor s-au cazat la hoteluri. De asemenea, pensiunile și vilele turistice sunt alte opțiuni frecvente la care s-a apelat în 2018.

Potrivit statisticii, anul trecut numărul înnoptărilor în unităţile de turism din judeţ a fost de 545.658, în creştere cu aproape 18.000 faţă de anul anterior.

În ceea ce privește indicele de utilizare, județul Covasna a rămas în frunte, depășind cu 10% media națională. Cel mai mare indice de utilizare s-a înregistrat în luna august, când peste jumătate din unitățile din județ nu mai aveau locuri de cazare disponibile.

„Cum vedem în ultimii patru ani a crescut numărul turiștilor anual cu 5-10%, dar și numărul înnoptărilor, adică a nopților petrecute de turiști în județul Covasna. Aceste date sunt datele pe care le oferă Institutul Județean de Statistică, dar bineînțeles în realitate vorbim de mai mulți turiști, de mai multe înnoptări pentru că nu toate unitățile de cazare trebuie să transmită rapoarte către Institutul Județean de Statistică. În 2015 am aprobat Strategia de Dezvoltare a județului Covasna din care a reieșit că turismul poate fi un pilon important el dezvoltării economice a județului nostru. Luând la bază și această strategie am lucrat mai intens pe promovarea turistică a județului nostru. Am organizat evenimente turistice, am participat la târguri de profil din țară și din străinătate și bineînțeles dorim să ne pregătim pentru a primi și mai mulți turiști deoarece credem că în momentul în care se va finaliza aeroportul de la Ghimbav sau se vor apropia și mai mult autostrăzile care sunt în construcție de județul Covasna, numărul turiștilor poate să crească exponențial și poate să fie o creștere mult mai mare”, a declarat marți, 14 mai, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert.

Turiștii străini, tot mai numeroși în stațiunea Covasna

Specialiștii au prezentat și o listă de top a localităților din județ după numărul de turiști. Pe primul loc se situează stațiunea Covasna, cu peste 51 de mii de vizitatori. Peste 23 de mii de oameni au ales comuna Turia de care aparțin băile Balvanyos, iar pe locul trei se situează municipiul Sfântu Gheorghe care a fost vizitat de peste 15 mii de turiști în 2018.

Primarul orașului Covasna, Gyerő József a precizat că nu doar numărul sosirilor turistice este în creștere, ci și numărul turiștilor străini care au vizitat stațiunea. Dacă în 2017 s-a înregistrat un număr de 1.706 turiști veniți de peste hotare, în 2018 numărul acestora a crescut la 2.375. Primarul a subliniat și importanța infrastructurii în contextul dezvoltării turistice.  

 „Ca și considerente de ordin general, dar și  în contextul acestei campanii pentru alegeri europarlamentare trebuie să mă uit puțin în perspectivă și să constat că ultimii opt ani de zile, dar și în perioada de preaderare, orașul Covasna, stațiune balneoclimaterică de interes național a reușit să se dezvolte și mă refer la infrastructura majoră, hidroedilitară și rutieră, datorită atragerii fondurilor europene și din acest punct de vedere spun eu că am lucrat cu succes, atât fosta conducere a primăriei, cât și în perioada în care  deținem mandatul. O stațiune în secolul XXI fără infrastructură hidroedilitară și rutieră la standarde acceptabile nu există. Poți să deții orice resurse naturale și să le folosești în scop terapeutic, dar dacă nu ai infrastructură, nu ai făcut nimic, nu ești eligibil, nu poți să te menții pe piața concurențială. Din acest motiv consider să este importantă prezența noastră în structurile Uniunii Europene. Trecând la statistici, trendul este ferm crescător, poate că nu în termenii pe care ne-am dorit noi, dar oricum trendul este crescător”, a precizat primarul orașului Covasna, Gyerő József.

Specialist în turism László Endre a precizat că deși cifra a crescut cu peste 10%, un coeficient mai mare decât cel înregistrat în județele Harghita sau Mureș, numărul la care se așteptau trebuia să fie mai mare, un motiv fiind impactul voucherelor de vacanță care încă nu se resimte într-un mod real.

„Cu mândrie putem să spunem că cea mai mare creștere dintre cele trei județe, Covasna, Harghita și Mureș, a avut județul Covasna. A avut o creștere de 10,51% față de județul Harghita unde creșterea a fost de 7,54%, referitor la numărul de turiști și 5,14% în județul Mureș”, a explicat László Endre.

Birocrația și centralismul, frânele sectorului turistic  

Din perspectivă europeană, turismul trebuie să constituie o prioritate și este o posibilitate de dezvoltare economică deosebită, a spus în cadrul conferinței de presă europarlamentarul Iuliu Winkler.

„Europa de altfel este liderul global în domeniul turismului, toată lumea și întreg mapamondul, cetățenii de pe toate continentele vor să viziteze Europa și eu cred că o bună parte dintre aceștia o să dorească să cunoască și frumusețile Covasnei, Ținutului Trei Scaune și respectiv Ținutul Secuiesc. Cred că nu trebuie să ne străduim mereu să inventăm roata, ci trebuie să privim în jur, în Uniunea Europeană și să găsim modele care funcționează”, a subliniat Iuliu Winkler.

Acesta a mai adăugat că în sectorul turistic există două pietre de moară mari care atârnă de gâtul întreprinzătorilor. El s-a referit la birocrație și „centralismul sufocant al statului român”.

„Ne întâlnim în permanență cu formulare, cu birocrație inutilă, cu avize de care este nevoie ca să obții autorizația pe baza căreia poți să obții certificatul care stă la baza proiectului pe care îl vei înainta spre aprobare, deci este un coșmar. Acest coșmar trebuie să înceteze. E o chestiune care nu e specifică Covasnei sau Ținutului Secuiesc, e o chestiune a întregii țări, este piedica, este frâna care stă în calea dezvoltării”, a precizat europarlamentarul care în cele din urmă i-a încurajat pe cetățeni să meargă și să-și exprime votul pe 26 mai 2019.

Datele statistice relevă că judeţul Covasna a fost vizitat în 2017 de aproape 107.500 de turişti, în creştere cu circa 10% faţă de 2016. Mulți dintre ei au fost atraşi de brandul „Ţinutul conacelor“ sub care a fost promovat ca destinaţie turistică.

Este de adăugat faptul că există cu siguranță loc de mai bine în spatele acestor statistici, pentru că județul Covasna are multe de oferit oaspeților săi prin peisajele fantastice de aici, gastronomia specifică și oamenii primitori.

(Sursă foto: visitcovasna.com)

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.