TURISM Acum 18 ore, 41 minute

Arena Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe, inclusă în circuitul turistic

de Agerpres | 365 vizualizări

Modernul stadion al echipei de fotbal Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe, inaugurat în anul 2021, a fost inclus în circuitul turistic, acesta putând fi vizitat în cursul săptămânii de grupuri organizate formate din minimum 12 persoane, au anunţat reprezentanţii Visit Covasna.

Potrivit acestora, vizitatorii vor avea ocazia de a vedea atât arena, cu o capacitate de 8.400 de locuri în tribune suspendate, cât şi trofeele câştigate de-a lungul timpului de către echipa covăsneană.

„Stadionul a fost inaugurat în data de 16 octombrie 2021, cu ocazia meciului dintre Sepsi OSK şi FC Voluntari. Terenul de fotbal are o suprafaţă de 105 x 68 metri, conform normelor UEFA, cu încălzire subterană a gazonului, o capacitate de 8.400 de locuri în tribune suspendate, nocturnă de ultimă generaţie care poate ilumina stadionul conform standardelor UEFA, 10 cabine pentru comentatori, iar transmisiile TV pot fi făcute cu până la 18 camere. Arena Sepsi OSK are peste 500 de locuri de parcare pentru suporteri şi 22 de locuri de parcare pentru autobuze şi autocare (...) De-a lungul vizitei, veţi putea vedea trofee, macheta Arenei Sepsi OSK şi veţi „întâlni” fotbalişti de renume (...) Arena Sepsi OSK se poate vizita de grupuri de minimum 12 persoane, în timpul săptămânii, până la ora 16.00, numai cu programare prealabilă la nr. de tel. 0721739052. Ghidajul se face în limbile română şi maghiară sau, după caz, şi în limba engleză. Biletul de intrare se cumpără la faţa locului”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Visit Covasna.

Echipa Sepsi OSK a cucerit Cupa României de două ori consecutiv, în sezonul 2021-2022, respectiv 2022-2023 şi a intrat în finală şi în sezonul 2019-2020. În urma câştigării Cupei României, Sepsi OSK a jucat şi în Conference League în sezoanele 2021-2022, 2022-2023, 2023-2024.

„Începuturile Sepsi OSK datează din luna iunie a anului 2011, când doi prieteni - Diószegi László şi Kertész Dávid - au avut un mare vis: să fondeze un club de fotbal. Respectând tradiţiile fotbalului din Sfântu Gheorghe, au hotărât şi asupra culorilor roşu şi alb, iar, la fel, privind în trecut, le-a venit ideea ca numele clubului să fie OSK (prescurtare de la Olt Sport Klub - vechea echipă din Sfântu Gheorghe). Doar că au vrut ca şi numele oraşului să se regăsească în denumire şi din acest motiv au completat cu Sepsi (Sepsiszentgyorgy - prescurtarea denumirii în maghiară a oraşului) şi astfel a luat naştere numele asociaţiei: Sepsi OSK. În 2011 echipa a debutat cu dreptul în liga a V-a, în aşa-zisul „campionat al căruţaşilor”, (...) iar în primăvara lui 2017, unii au început deja să se gândească la şansa ca Sepsi OSK să ajungă acolo unde nici în visul visurilor nu se gândea nimeni: să facă pasul în Liga I. Acest lucru s-a întâmplat pe data de 28 mai 2017 (...) Astfel, pentru prima oară în istoria fotbalului covăsnean, în sezonul 2017/2018 Sepsi OSK îşi face debutul în primul eşalon al fotbalului românesc. Aşa a pornit la drum o echipă de fotbal mică, pentru ca la un moment dat, să devină şi mai mare, promovând în întreaga lume numele oraşului Sfântu Gheorghe”, se mai menţionează pe pagina Visit Covasna.

Foto: Visit Covasna/Facebook

 

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.