STIREA ZILEI 17 februarie 2023

„Nimeni nu poate mie să-mi greșească pe cât de mult pot eu să iert”

de Diana Pantelimon | 2005 vizualizări

Interviu cu preotul Vasile Antonie Tămaș

În fiecare an, la 17 februarie, este sărbătorită Ziua Internațională a Faptelor Bune. Desigur, nu trebuie să așteptăm o zi anume pentru a face fapte bune, dar dedicarea unei zile actelor de bunătate poate să ne facă să ne întrebăm: oare când am făcut ultima oară ceva bun pentru cei din jurul meu? Preotul din Vâlcele, Vasile Antonie Tămaș, ne-a răspuns la această întrebare într-un interviu acordat redacției CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna. Răspunsul său, pe cât de simplu, pe atât de frumos: „Mă rog la Dumnezeu, în felul meu, să-mi arate dacă în comunitatea în care trăiesc sau în împrejurimi s-a culcat vreun copil flămând sau vreun bătrân flămând, ca să mă ridic din pat și să mă duc să-i duc ceva de mâncare. Este cel mai constant gând pe care îl am”. 

„Cel mai iubit preot din judeţul Covasna”, titlu acordat în 2016 de către Fundația Internațională „Omenia”, duce neîntrerupt campanii de sprijin și se implică fără ezitare în numeroase cazuri sociale, cu bunătate și cu suflet deschis. Este foarte popular pe rețelele de socializare. Mesajele lui sunt de impact, iar unele au fost accesate de peste un milion de fani. Totodată, în cadrul Galei Superlativelor OCV/CovasnaMedia 2022, preotul Vasile Antonie Tămaș a fost desemnat „Covăsneanul anului”, în urma voturilor exprimate de către cititori. Acesta a fost nominalizat datorită proiectului „Biserica Bucuriei Copiilor”, în cadrul căreia, din donațiile oamenilor de bine, a construit un mic lăcaș de cult în Hetea, un cătun sărac din comuna Vâlcele. Aici se strâng sute de copii săraci, pe care îi ajută cu hrană, haine, dulciuri și jucării, cu mobilizarea masivă a mii de oameni din țară și străinătate.

– Cine e, la început de 2023, preotul Tămaș?

Este un covăsnean 100% din părinți maramureșeni, care și-a dat seama, în special în ultimii ani, că iubește atât de mult județul Covasna și satul Vâlcele încât nu și-ar dori să-l părăsească niciodată decât pentru cauze umanitare sociale sau turistice. Deci, este cel puțin un om cu o fărâmă de bunătate în suflet care încearcă să-i lumineze și pe ceilalți, așa cum poate. O fărâmă, pentru că ar fi atât de multe lucruri bune de făcut și atât de mult bine de făcut, și atât de multă lume ne-a ajutat, încât nu reușim să acoperim problemele oamenilor. Asta este părerea mea de rău. Și am un gând de fiecare dată când mă culc seara și mă rog la Dumnezeu, în felul meu, să-mi arate dacă în comunitatea în care trăiesc, sau în împrejurimi, s-a culcat vreun copil flămând sau vreun bătrân flămând, ca să mă ridic din pat și să mă duc să-i duc ceva de mâncare. Este cel mai constant gând pe care îl am, în special în perioadele acestea de frig, pentru că sunt sigur că există foarte mulți copii și bătrâni care se culcă flămânzi. Ar trebui să încercăm toți să-i descoperim pe cei de lângă noi, să nu așteptăm să deschidă ei poarta, ci să le-o deschidem noi. 

– Ce te-a marcat în 2022?

Eu rămân marcat profund, chiar dacă au trecut doi ani și jumătate de la plecarea în veșnicie a tatălui meu, rămân încă marcat profund și voi rămâne toată viața. Lipsa lui este cel mai mare minus pe care îl am în viața mea fizică, pământeană. Lipsa lui. M-au marcat pozitiv foarte multe lucruri, am reușit să ridic trei biserici, cu sprijinul a sute și mii de oameni din țară și străinătate, am reușit să ridic, în centrul comunei, vorbesc acum despre lucrurile sociale, frumoase, culturale, spirituale, monumentul lui Mihai Viteazul, la 31 iulie 2022. Apoi am avut foarte multe reușite pe plan profesional și social. Am avut, în schimb, și deznădejde, am avut și momente de panică spirituală, momente de tristețe și momente de lacrimi. Am considerat că, scripturistic vorbind, atunci când am simțit că sunt la fel ca și Iov din Biblie, care a rămas al nimănui, într-un fel poate abandonat, poate suprasolicitat și n-a mai făcut față problemelor, poate îngreunat de problemele vieții, când am rămas ca și Iov, însingurat, Dumnezeu a venit în punctul culminant al stărilor mele și m-a ridicat din acea stare ca pe Lazăr din mormânt. Practic, după ce m-am simțit ca Iov, am simțit bucuria învierii lui Lazăr prin ceea ce mi-a trimis Dumnezeu în viață și în cale. Un lucru pe care îl mărturisesc de obicei este că nimeni nu poate mie să-mi greșească pe cât de mult pot eu să iert. Și lucrul acesta îl vor cunoaște cititorii care mă cunosc și mă înțeleg cu adevărat.

– Care sunt cele trei biserici pe care le-ai menționat?

Putem spune că am participat, între anii 2016 și 2018, la reparația completă și am pictat biserica din Vâlcele. O putem numi ca prima. Apoi biserica de la unitatea militară de Rachete Sol-Aer Vâlcele, care aparține de Brigada „General Nicolae Dăscălescu” din București, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, pe care am început-o în februarie 2022 și am terminat-o și am sfințit-o la 1 noiembrie 2022, de Preasfințitul părinte Andrei, care a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de sfințire. Și biserica Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, Biserica Bucuriei Copiilor, pe care am început-o la 5 noiembrie 2022, am finalizat-o ca structură, acoperiș, geamuri, uși, turn, la 1 decembrie 2022, iar acum suntem în lucru cu finisările interioare, și în curând ne apucăm să o pictăm. Va fi un colț de Rai. De fapt este acolo un colț de Rai.

– Ai avut propuneri să pleci în altă localitate? Să iei altă parohie și să lași satele din Vâlcele în urmă?

Am avut, la începutul intrării mele în rândul slujitorilor bisericii, am avut eu intenții. Intenții pe care mi-am dorit, sau nu, să le concretizez. Dar nu cred că mi-am dorit cu adevărat și îmi aduc aminte de faptul că voiam, ca orice tânăr care a intrat într-o slujbă socială, să avansez. Iar în ultimii ani mi-am dat seama că aceste gânduri de avansare reprezintă de fapt felul în care eu pot să fiu mai bun și să empatizez mai mult cu oamenii, nu să schimb parohia. Și le spun cititorilor cu mâna pe inimă că nu am nici cea mai mică intenție de a schimba ceva în viața mea și, dacă Dumnezeu îmi ajută, aș vrea să rămân veșnic în Vâlcele. Deși sunt oameni în jurul meu care îmi spun, și au venit în ultimii ani chemări, este o chestiune pe care cu toții, indiferent de profesia pe care o avem, o putem recunoaște. Dacă îți faci cât de cât datoria bine în profesia ta, cu siguranță apar oameni care te doresc lângă ei, în alte comunități sau în alte zone. Dar pe mine nu mă interesează deloc acest aspect, pentru că, dacă aș părăsi satul Vâlcele și județul Covasna, practic aș abandona elementele care m-au creat pe mine, care m-au făcut pe mine ceea ce sunt. Sunt foarte conservator și tradiționalist. Pe mine nu m-ar încânta nimic în altă zonă sau în altă țară, sau n-aș putea avea nimic în plus nicăieri. Am tot ceea ce-mi doresc aici. În primul rând am liniște, iar atunci când un preot păstorește o parohie mai mică, unde nu sunt multe evenimente religioase, atunci el are timp să se ocupe și de campanii umanitare, și de cultură, și de campanii sociale. Deci, o parohie mai mică, în munți, îți oferă o libertate mai mare în societate.

– Ce te leagă cel mai mult de locurile acestea?

Mormântul tatălui meu mă leagă cel mai mult de satul Vâlcele. Eu am avut tot timpul o legătură foarte, foarte mare cu lumea celor drepți. Cu lumea spiritelor, să zic așa. Am un misticism al meu. Mormântul tatălui meu mă leagă cel mai mult acum de satul Vâlcele, și, pe același palier, bineînțeles că Sfânta Biserică, comunitatea oamenilor, pe care îi iubesc și îi respect și cred că în majoritatea cazurilor este reciproc valabil lucrul acesta. Mama, bineînțeles. Familia, în general, fetița mea, care este minunată, și prin ochii fetiței mele îl văd pe tatăl meu tot timpul. Elementele principale sunt acestea. Biserica, strămoșii, viii și morții.

– Ai vrut dintotdeauna să te faci preot?

Nu. Mi-am dat seama pe parcurs că această slujire îți aduce oamenii aproape și tu ai calitatea morală de a fi alături de ei. De multe ori, fără ca ei să-ți ceară ajutorul. Un preot simte comunitatea și simte oamenii. Un preot care își însușește rolul acesta cu adevărat și crede în misiune, deși nu m-am considerat niciodată un ales. Nu m-am considerat un ales. Dar, dacă am primit taina hirotoniei de la Preasfințitul părinte Andrei, este o lucrare de Sus și am încercat, în cei 8 ani de zile, să mă dezvolt personal prin cei de lângă mine. Nu ne putem dezvolta fiind egoiști. Și eu zic că am reușit să nu mă pierd. Am slujit alături de tatăl meu cinci ani. Și au fost momente extraordinare, pentru că el, fiind un duhovnic și un predicator foarte iubit și respectat în județul Covasna, și nu numai, el „se lega” de mine, în timpul slujbelor. Uneori, nu era mulțumit de felul în care cântam, dar erau atât de amuzante aceste lucruri. Pot să-mi amintesc că de multe ori când predicam aducea completări de pe scaunul unde stătea și, cu lumea din biserică, începea să râdă. Și pe mine mă intriga lucrul acesta. Acum îmi dau seama că au fost niște momente extraordinar de frumoase. Completările lui erau valabile și valide, bineînțeles. Și eu consider că încă slujesc cu el, îi simt prezența, îl simt în toate momentele vieții. Am legătură cu foarte mulți oameni și nu-i înțeleg pe cei care, atunci când le mor părinții, „abia așteaptă” să scape de ei, punându-i în mormânt și părăsindu-i pentru totdeauna. Părerea mea. 

– Ai zis la Gala Superlativelor că alegi să fii mai mult creștin decât român. Explică-ne puțin acest lucru.

Un lucru este cert. Creștinismul este universal, românismul este local. Creștinismul se întâlnește din Asia și până în Americi. Românismul autentic tradițional se întâlnește în granițele țării. De ce am spus acest lucru? Pentru că am încercat să-mi îmbunătățesc felul în care mă raportez la cei din jurul meu. Deși în urmă cu câțiva ani eram un pic mai radical în ceea ce privește elementele tradiționale sau elementele simbolice care definesc poporul meu, mi-am dat seama că nu putem obliga pe cineva să respecte un sens național, decât dacă ajungem lângă sufletul acelui om. Și lucrul acesta nu poate să-l facă decât credința. Deci, dacă eu reușesc să fiu un creștin bun, românismul, identitatea națională, tot ceea ce eman, vine de la sine. Creștinismul nu pune bariere nici lingvistice, nici etnice și lucrul acesta cred că-l învățăm cu toții treptat. Așa este și cu mântuirea. O obținem treptat. Sunt anumite persoane sau anumiți cetățeni care fac parte din anumite mișcări religioase și care își induc ideea că ei nu mai sunt „din lume”, pentru că au schimbat o religie sau pentru că au fost inițiați în alte confesiuni. Dar eu consider acest lucru cea mai mare eroare umană pe care poți să o ai. Mântuitorul însuși vine în lume și este al lumii, atunci când vine, și trăiește printre oameni și are legătură cu toți. Nu ne putem supra-sălta noi mai sus de ceilalți. Acesta e primul păcat.

– Care este viața ta acum?

Viața mea acum este împărțită între Biserica Bucuriei Copiilor, între bătrânii și copiii pe care încerc să-i ajut, depinde de cum sunt solicitat, între călătoriile pe care le fac ca să mai înlesnesc niște lucruri bune, între slujbele bisericii, la care particip cu drag alături de creștini de pretutindeni. Este simplă viața mea. Este foarte, foarte simplă. Unii din exterior posibil să o vadă îmbelșugată, dar este foarte simplă. E mai simplă decât a multora. Pentru că pe mine mă fascinează simplitatea, puținul. Mă fascinează mai mult să mă ningă. Atunci când a nins am stat vreo 10 minute în ninsoare sus la Hetea. Era un viscol și o ninsoare! Dar mă fascinează mai mult decât să stau într-un mall, de exemplu. Viața mea... sper să fie măcar la jumătate acum...

Am ajuns în stadiul în care eu, personal, cred că pot scoate suferința unui om din suflet, pentru că am trecut și prin bine, și prin greu, și prin suferințe, și prin bucurii. Și oricine are depresii puternice, stări de anxietate, probleme grele care apasă sufletul, este rugat să mă contacteze, căci ajut cu drag, prin prisma experienței mele personale și sociale. Oricine mă poate contacta, pe toate canalele posibile. Sunt prezent pe Facebook, pe TikTok, Instagram.

Sursa foto: Volker Vornehm

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.