ACTUALITATE 13 octombrie 2017

Județul nostru are, în premieră, o echipă la campionatul de „barbecue” Tállya BBQ!

de Daniel Santa | 3966 vizualizări

Covăsnenii vor să se „lupte” în gusturi și arome cu 40 de alte echipe din întreaga Europă

Competițiile culinare sunt din ce în mai populare în lumea întreagă, tot mai mulți fiind cei care doresc să-și demonstreze competențele gastronomice, înfruntându-i pe cei mai buni dintre cei buni. În acest context, cinci oameni ce au în comun dragostea pentru gastronomie și pentru Sfântu-Gheorghe, au decis să-și unească forțele într-un demers ambițios. Participarea la o competiție internațională de „barbecue” este condiționată de criterii de „calificare” și este urmarea unei invitații de care nu orice bucătar poate beneficia. Dar iată că, în Sfântu-Gheorghe, se găsesc atât oameni calificați pentru o asemenea „aventură”, cât și suficient de pasionați pentru a pune la bătaie resurse financiare, de timp și energie, pasiune și dragoste pentru gust.

János Falvai – coordonatorul echipei, specialist în barbecue certificat de prestigioasa KCBS

Echipa este coordonată de János Falvai, care este în acest moment Chef-ul localului INdiVINO din Sfântu-Gheorghe, unde a ajuns după ani de experiență în Sicilia, la Palermo. El este posesorului unui certificat de calificare în prepararea produselor de tip barbecue, eliberat de prestigioasa Kansas City Barbeque Society (KCBS). Aceasta este cea mai importantă organizație mondială de barbecue și numără peste 20.000 de membri în lumea întreagă. KCSB este implicată anual în peste 500 de competiții de profil, având ca scop promovarea bucătăriei de specialitate și a celor mai buni bucătari în domeniu.

Pasionații de gastronomie au cartierul general în restaurantul INdiVINO

Colegii de echipă ai lui János Falvai vor fi celebrul somelier Zoltán Szabó și experimentații bucătari József Barabás și Sándor Hermány. Principalul susținător al curajoasei inițiative este Debreczi Zsombor, proprietarul INdiVINO, care însă nu va face parte din echipa care va găti în concurs, ci este unul dintre jurații invitați. El este cel în jurul căruia în Sfântu-Gheorghe, de câțiva ani, se coagulează un grup de oameni iubitori ai vinului bun și mâncărurilor de calitate.

Visul de a ajunge la Jack Daniel's World Championship Invitational Barbecue

La competiția care se desfășoară între 13 și 15 octombrie participă peste 40 de echipe din numeroase țări, precum Marea Britanie, Danemarca, Italia, Olanda, Cehia etc. Concurenții vor pregăti preparate barbecue la patru categorii: pui, coaste de porc, „brisket” de vită și spată de porc. Preparatele vor fi evaluate de un juriu internațional. Visul chef-ilor covăsneni este acela de a ajunge în Statele Unite la celebrul Jack Daniel's World Championship Invitational Barbecue, iar concursul din Ungaria este o etapă preliminară, permițând calificarea a două echipe, una din Ungaria și una din rândul competitorilor internaționali.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.