STIREA ZILEI 6 august 2018

Județul Covasna, pe lista de risc ridicat la infestarea cu pestă porcină

de Covasna Media | 19500 vizualizări

Chiar dacă autoritățile județene derulează activități de prevenire, sunt fermieri covăsneni care consideră că pesta porcină africană este inventată

Aflat pe lista județelor atenționate de a fi în pericol iminent de infestare cu pesta porcină africană, respectiv în zona de risc ridicat, în Covasna pare să planeze liniștea dinaintea unei furtuni. Autoritățile județene spun că sunt în toiul campaniilor de informare cu privire la respectarea unor măsuri minime de biosecuritate în gospodării. În același timp, sunt și crescători de animale care încă rămân sceptici cu privire la realitatea acestei boli fatale pentru porcine. Nimeni însă nu se îndoiește de consecințele economice și sociale grave generate de exterminarea animalelor suspecte de această boală.  

Pesta porcină africană, boala care nu afectează sănătatea umană nici măcar la consumul de carne infestată, dar care este mortală pentru porcine, se răspândește cu 18 kilometri pe săptămână, potrivit unor documente publicate în mediul online de publicații naționale, precum Libertatea sau Gazeta Sporturilor, care subliniază că autoritățile de la nivel național ar ascunde proporțiile acestei maladii.

„E foarte târziu și epidemia e mai mare decât se recunoaște. Sunt nu 60.000, ci peste 100.000 de animale afectate”, spun specialiștii Autorității Naționale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), conform site-ului deținut de jurnalistul Cătălin Tolontan, tolo.ro.

Județul Covasna, aflat în pericol iminent de infestare

Toate acestea în timp ce, în județul Covasna, aflat, după cum chiar autoritățile județene declară, în pericol iminent de infestare, domnește o liniște cel puțin suspectă. Totuși, reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna spun că sunt în febra activităților de prevenire și că încă nu s-a confirmat niciun caz pe teritoriul județului.

„Este intensificat controlul atât la nivelul sănătății animalelor, deci la ferme, la mișcarea, circulația animalelor, cât și în ce privește produsele din carne de porc. (...) Orice caz de îmbolnăvire, în special la porcine, trebuie să fie imediat anunțat medicul veterinar, ca în cazul în care e ceva suspiciune să aflăm cât mai repede înainte de a fi difuzată boala. Iar la mistreți, în cazul în care sunt găsite cadavre de mistreți, la fel, să ne anunțe cât mai repede, ca să putem preleva probe și să luăm măsuri în cazul în care se confirmă”, a declarat vineri, pentru Observatorul de Covasna, directorul  D.S.V.S.A. Covasna, dr. Sikó Barabási Sándor, care a confirmat, de asemenea, că județul Covasna este pe harta județelor aflate în pericol iminent.

Printre măsurile luate până acum de Centrul Local de Combatere a Bolilor la nivel județean au fost, potrivit directorului DSVSA, interzicerea târgurilor de animale, dar mai ales informarea fermierilor de a-și aduce porcii acasă de la stâne cât mai repede, pentru că acolo pericolul este mai mare, fiind în contact cu porcii mistreți. Mai mult, autoritățile au strâns colaborarea cu poliția pentru controlul traficului privind mai ales transportul de animale vii, în special porci, sau eventual produse alimentare de origine animală din zonele afectate. De asemenea, au fost impuse și măsuri de colaborare cu vânătorii, ca toți cei care găsesc mistreți morți să anunțe imediat autoritățile.

Acțiunile de prevenire au debutat în județul Covasna în data de 21 iunie a.c., printr-o videoconferință convocată de prefectul județului Covasna, la care au participat reprezentanții primăriilor din județul Covasna și în care au fost expuse tuturor primăriilor și consiliilor locale consecințele negative majore ale unei eventuale apariții a bolii în județul Covasna, potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Animalelor Covasna.

De asemenea, în 27 iunie, la sediul Prefecturii județului Covasna s-a convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor, ședință la care au luat parte primarii și viceprimarii localităților, gestionarii tuturor fondurilor de vânătoare din județ, reprezentanții Gărzii forestiere teritoriale și alte instituții abilitate. Scopul unei astfel de întruniri a fost stabilirea și adoptarea unei strategii și măsuri ce trebuie aplicate în cazul apariţiei unei suspiciuni cu privire la PPA (Peste Porcină Africană), în județul Covasna.

Suspiciuni că boala ar fi inventată

Organizațiile pentru protecția consumatorului din România, printre care și APC (Asociația Pro Consumatori), au lansat public un mesaj la finele lunii iulie prin care precizează că scopul „epidemiei false de pestă porcină” ar fi  „distrugerea capitalului autohton și aducerea la sapă de lemn a țăranului român! 5,6 milioane kilograme de carne de porc a fost distrusă prin incinerare/îngropare, ceea ce înseamnă 10% din consumul anual de carne al românilor!”.

„Ideea e că, la fel cum au mai spus-o și alții, cred că e o boală strategică, nu reală! Dar poate mă înșel! Ideea e că mi se pare ireal ce se întâmplă! Având în vedere că virusul nu se transmite la om, nu trebuiau luate decizii radicale de exterminare! În stilul acesta, se vor sacrifica probabil 50-60% din efectivul de porcine la nivelul întregii țări! Dacă privim condițiile de biosecuritate din fermele mari, mi-e greu să cred că acest virus a pătruns! O altă problemă sunt mistreții! Nu înțeleg de ce sunt atât de protejați, având în vedere că nu e o specie pe cale de dispariție, însă, provoacă mereu stricăciuni pe terenurile agricole și mai rău decât atât, sunt purtători de boli, nefiind un program real de monitorizare al lor, al stării lor de sănătate! Sper, din tot sufletul, că cei care iau decizii în acest sens să fie oameni cerebrali”, ne-a declarat un fermier din județul Covasna, care a precizat că deocamdată nu știe să se fi luat măsuri de protecție până acum și că măsurile de prevenție în general adoptate de România sunt mult prea învechite.

„Singurele măsuri sunt acelea de a elimina loturi pe banda rulantă! E caz similar cu gripa aviară, apoi cu limba albastră la bovine! Ce mai vreau să menționez este că România are un plan strategic de vaccinare împotriva anumitor boli puțin învechit şi depășit! Vorbim de boli, care nu și-au mai făcut apariția de foarte mult timp, iar altele, mici dar care fac ravagii serioase, nu se previn! Se cheltuie bani pe analize de sânge și vaccinuri de antrax în condițiile în care rar se diagnostichează antraxul, iar analizele de sânge ajung în laboratoare depășite”, mai susține crescătorul de animale.

Boala există în alte țări

În ceea ce privește zvonurile că boala ar fi falsă, directorul DSVSA Covasna, dr. Sikó Barabási Sándor spune că maladia este cât se poate de reală pentru că a fost înregistrată în alte țări, lucru care combate orice teorie de „îngenunchere” a fermierului român.

„Sunt fel și fel de suspiciuni din partea mai multor persoane, grupuri, indiferent cum le numim, dar în cazul în care Ucraina, Rusia, Polonia, Cehia, Ungaria, țările Baltice sunt infectate, deci au efective destul de mari infectate, înseamnă că nu e valabilă ideea care se vehiculează, adică să nu mâncăm porc românesc de Crăciun. Eu, cel puțin, nu cred că așa este”, ne-a declarat directorul DSVSA Covasna.

Când trebuie anunțat medicul veterinar sau DSVSA

În același timp, DSVSA Covasna mai atrage atenția asupra faptului că „este imperios necesar de a anunța medicul veterinar din localitate sau D.S.V.S.A. Covasna (nr. tel. 0722700699) în cazul oricăror suspiciuni de boală în care observați la porcii din gospodărie o stare febrilă, roșeață sau învinețire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului și pieptului, lipsa poftei de mâncare, apatie și împleticire în mers, vomitări, diaree (uneori cu sânge) sau moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt”.

Virusul se poate transmite prin contactul animalelor bolnave cu cele sănătoase, în mod direct, dar se poate transmite şi indirect prin: hrănirea porcilor cu resturi de la bucătărie, când originea cărnii de porc folosită la gătit nu este cunoscută; vectori biologici (căpuşe din anumite specii care au parazitat anterior porcii bolnavi); vectori infectaţi ca: vehicule, haine, adăposturi în care a evoluat boala, sânge, ţesuturi, secreţii şi excreţii de la animalele bolnave sau moarte; animale care au trecut prin boală şi rămân purtătoare de virus.

„Pentru sănătatea omului nu este periculos, periculos este faptul că se difuzează foarte ușor inclusiv prin carne și produse alimentare care provin de la porcii bolnavi”, a mai precizat directorul D.S.V.S.A. Covasna.

Recomandările autorităților județene pentru fermieri și consumatori

În același timp, autoritățile vin și cu o serie de recomandări către populație, care ar putea ajuta la prevenirea unui dezastru iminent.

„Să nu cumpere porci vii, decât din efective cunoscute, nu de la bișnițari, pentru că din păcate, bișnițarii cam umblă, să nu cumpere carne de porc mai ieftină decât ar fi normal, iar dacă totuși cumpără să fie doar din locuri autorizate pentru că există posibilitatea să se aducă din zonele afectate porcine sacrificate, bolnave, și să fie vândută carnea mai ieftin”, a spus directorul DSVSA Covasna, care a subliniat că porcinele aduse de la stâne trebuie supuse imediat unui control la medicii veterinari.

Nu există tratament și toate animalele infestate vor fi ucise și distruse

Pentru această boală nu există tratament şi nici vaccin eficient, prin urmare, toate animalele suspecte vor fi ucise şi distruse, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat la preţul de piaţă al animalelor.

La nivel național, până la data de 02 august a.c., au fost plătite 56 dosare de despăgubire în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare în suma totală de 2.065.162 de lei urmează să fie date în plată, potrivit ANSVSA.

Oficial, aproape 50.000 de porci uciși în aproape 100 de localități din țară

Pesta Porcină Africană (PPA) a fost confirmată în țara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în județul Satu-Mare, conform unui comunicat de presă al ANSVSA din 3 august a.c..

„Se constată că în zona de N-V a României boala evoluează lent, chiar staţionar, confirmându-se în 14 localităţi din judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor. Au fost afectaţi 13 porci mistreți și au fost uciși 175 de porci domestici. În zona de S-E a României, evoluţia bolii este agresivă. Boala a fost confirmată în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomița şi Galați. Au fost uciși 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 02.08.2018, au fost uciși 49.647 de porci. Acțiunea de ucidere în două ferme comerciale a fost finalizată şi s-a efectuat prima dezinfecţie, iar în cea de-a treia s-a început uciderea porcilor. Au fost afectaţi 20 de porci mistreți”, arată aceeași sursă.

ANSVSA solicită, prin site-ul oficial, sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorități, având în vedere gravitatea bolii, care, deși nu este periculoasă pentru sănătatea oamenilor, are însă, un impact deosebit de grav la nivel economic și social.

Sursă foto: Sat Luciu, județul Ialomița / Vlad Chirea / Libertatea

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.