ACTUALITATE Acum 3 ore, 27 minute

Mărţişoare şi siguranţă în trafic – un început de primăvară alături de poliţiştii rutieri

de Covasna Media | 147 vizualizări

Astăzi, 1 Martie, polițiștii rutieri au fost prezenți în trafic nu doar pentru a supraveghea și sancționa abateri, ci și pentru a aduce un zâmbet doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. Cu ocazia începutului primăverii, aceștia au oferit flori și mărțișoare personalizate, transmițând totodată mesaje preventive menite să contribuie la reducerea riscurilor.

În cadrul acțiunii, polițiștii au reamintit importanța respectării regulilor de circulație și a conducerii prudente, mai ales în condiții meteo schimbătoare specifice acestui sezon. Totodată, au subliniat faptul că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar gesturile de curtoazie și atenția în trafic pot face diferența.

Prin această inițiativă, polițiștii rutieri au dorit să marcheze prima zi de primăvară într-un mod diferit, menținând însă obiectivul principal: un trafic sigur pentru toți participanții.

Sursa: Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.