STIREA ZILEI 24 februarie 2023

De unde vine expresia „Dragobetele sărută fetele” și alte legende ale sărbătorii iubirii

de Diana Pantelimon | 1322 vizualizări

Un altfel de „Valentine’s Day”. Un „Valentin” românesc, autentic. Este 24 februarie și celebrăm „Dragobetele”, un simbol al dragostei autohtone. În trecut, sărbătoarea era specifică doar Olteniei și Munteniei, dar s-a extins și către Transilvania și Moldova, zone în care, practic, nu a existat niciodată, potrivit etnologilor. Deși specificul județului nostru face ca oamenii de aici să nu acorde prea mare importanță acestei sărbători, ne-am bucurat să aflăm că au loc totuși diferite activități în școli, organizate de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.

În fiecare an, de Dragobete, cu excepție anul acesta că s-a suprapus cu vacanța, reprezentanții MNCR organizează, cu elevi de clasă primară, ateliere de confecționat diverse obiecte dedicate celor dragi. În cadrul acestora, ei le povestesc celor mici și ce reprezintă această sărbătoare.

„Din păcate, nu am auzit de legende locale, sunt cele generale pe care le-am tot prezentat și noi la atelierele noastre organizate cu această ocazie. Săptămâna trecută am organizat la Araci, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Romulus Cioflec”, ateliere dedicate acestei sărbători cu elevi din clasele primare, ce au confecționat mici decorațiuni pentru cei dragi. Anul acesta nu avem activități organizate pentru 24 februarie, dar în alți ani aveam ateliere de scriere cu pana sau cu tocul la Prima Școală Românească. Ne pregătim pentru atelierele de Mărțișor și cele pentru Școala Altfel, care încep în prima săptămână de școală”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Cristina Felea, reprezentant al muzeului.

Dar cine este Dragobetele?

Dragobetele are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar de pe timpul dacilor. Pentru aceștia, el era o divinitate asemeni lui Cupidon (al romanilor) și Eros (al vechilor greci). Dragobetele era zeul dragostei și al bunei dispoziții, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreţ, care le făcea pe tinerele fete să-şi piardă minţile. Ca zeu al bunei dispoziții, de ziua lui se organizau petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii, spun cei de la discover-romania.ro.

Dragobetele se traduce prin „chipul frumos din Casa lui Dumnezeu”, de la cuvintele dacice „drag” = „chip frumos”, „chip de lumină”, și „betel” = „casa lui Dumnezeu”, ne-au mai spus reprezentanții muzeului din Sfântu Gheorghe.

Potrivit acestora, românii numeau sărbătoarea Dragobetelui și „Logodna păsărilor”, deoarece în această zi păsările se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să-și construiască micile cuiburi. 

Asemănător păsărilor, fetele și băieții trebuiau să se întâlnească în această zi pentru a fi îndrăgostiți pe parcursul întregului an. Se spunea că cine participă la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră. Se mai spunea că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute, prin păduri şi lunci, flori de primăvară. În sudul României, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit „zburătorit”. Fiecare fată era urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Pretutindeni se auzea zicala: «Dragobetele sărută fetele!». Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămăşiţe de zăpadă, numită „zăpada zânelor”. Apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste”, ne-a transmis reprezentanta MNCR.

O posibilă explicație pentru faptul că în zona noastră nu se sărbătorea Dragobetele ar fi că oamenii erau ocupați cu îndeletniciri pastorale și nu mai aveau timp și pentru acest obicei al celebrării dragostei. 

„A doua jumătate a lui februarie este exact perioada fătării la oi, adică niște zile extrem de aglomerate pentru oieri. Eu cred că nu le mai stătea gândul la treburi romantice în zilele acestea, pentru că erau foarte obosiți. Este strict părerea mea și este o posibilă explicație. Voineștenii erau mai practici, munceau toată ziua, nu aveau timp de așa ceva”, ne-a împărtășit Florentina Teacă, autoarea volumului „Aspecte din viața cotidiană a românilor din Voineștii Covasnei”.

Indiferent că e Valentin sau Dragobete, iubirea merită sărbătorită în fiecare zi și nu trebuie să așteptăm o zi anume pentru a ne aminti de cei pe care îi iubim și a ne declara dragostea față de ei.

Foarte greu se poate defini „iubirea” în cuvinte. Dar este cea mai frumoasă emoție și dă un sens vieții. Așadar, iubiți-vă mult, în fiecare zi!

Sursa foto: discover-romania.ro/ fotograf Iosif

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.