ACTUALITATE 22 octombrie 2020

Cum îi încurajezi și îi motivezi pe alții, când și tu ești la pământ?

de Daniela Luca | 1259 vizualizări

Persoanele din fruntea voluntarilor din județ ne oferă răspunsul la această întrebare 

Să fii un adevărat lider pe timp de criză este o muncă deosebit de grea, indiferent de domeniu. Coordonatorii voluntarilor și cei din fruntea asociațiilor umanitare și de tineret din județ au avut în ultimele luni o responsabilitate dublă. Aceștia au fost nevoiți să fie un exemplu, să le arate celorlalți direcția în care vor merge și să le mențină moralul sus, chiar dacă în unele situații și ei erau cei care aveau mare nevoie de sprijin. La toate acestea se adaugă și grija pentru siguranța fiecăruia dintre voluntari, dar și pentru cea a beneficiarilor. Chiar dacă le este dor de activitățile de odinioară, liderii s-au adaptat într-un fel sau altul la noua realitate și continuă să facă ce știu mai bine – să ofere ajutor fără să aștepte ceva în schimb și să le poarte de grijă membrilor echipei pe care o coordonează. 

Coordonatoarea voluntarilor de la Crucea Roșie Filiala Covasna, Opra Zsófia-Szende ne-a spus că pe timpul pandemiei s-au schimbat destul de multe lucruri în ceea ce privește organizarea echipei. Sunt implicați în activități doar voluntari adulți, pentru a minimiza expunerea minorilor și a celor mai în vârstă. Recent a început și recrutarea voluntarilor noi la nivel județean. 

În ceea ce privește partea cea mai grea cu care se confruntă zilnic, este nesiguranța zilei de mâine, spune ea. 

„Este o perioadă foarte, foarte grea pentru noi. Mă gândesc aici la programe de voluntariat. Însă eu am văzut totuși oameni dornici, oameni inimoși. Nu am simțit că nu ne sunt alături voluntarii noștri. Pe timpul verii ne-au lipsit foarte mult activitățile cu care eram obișnuiți, dar mai mult ne-a lipsit sentimentul acela pe care îl ai atunci când știi că ești util. Ca și coordonator, mă confrunt  zi de zi cu situații dificile. Cea mai grea parte este că nu știm cât mai durează și că nu vedem sfârșitul situației. Totuși, încercăm să le transmitem tinerilor mesajul că nu se oprește viața aici și că trebuie să mergem înainte. Eu le sunt alături și ținem legătura constant, în mediul online”, ne-a spus Opra Zsófia-Szende. 

Conform acesteia, în curând va demara o campanie de conștientizare care va avea ca subiect importanța igienei personale. Aceasta se va adresa în primul rând comunităților vulnerabile din județ. 

„Cea mai grea parte în perioada aceasta când totul este în ceață este că nu putem ține ședințe, activități, nu putem să mergem la evenimente cu acordarea primului ajutor, nu putem face măsurarea tensiunii, glicemiei, colesterolului. Am renunțat la multe activități plăcute din cauza pandemiei”, ne-a spus și coordonatoarea voluntarilor de la Subfiliala Covasna, Adriana Roxana Andrei. 

Restricțiile, incertitudinea, faptul că totul s-a mutat în mediul online, le îngreunează munca și celor de la Izsák Művek, spune președintele Asociației, Izsák Arnold Róbert. 

Acesta ne-a spus că are în plan să ducă pachete cu dezinfectant și măști la Centrul pentru mame singure, din Arcuș. Din cauza lipsei de fonduri însă, a fost nevoit să amâne această activitate. 

Caritas: „motivația a venit mai degrabă din partea voluntarilor”

Și programele organizației Caritas s-au schimbat în ultimele luni. Voluntarii s-au implicat în distribuirea alimentelor și a materialelor de protecție, însă recent s-au reluat activitățile în Centrele de Zi de la Ojdula și la Örkő, doar că într-o formulă mai restrânsă.

În cazul acestei organizații, energia bună a venit din partea voluntarilor, iar aceștia la rândul lor le-au transmis-o și celor care îi îndrumă, ne-a spus directoarea Caritas Covasna. 

„Ni s-a spus să stăm cât mai mult în case, dar totuși de noi este nevoie. Au fost mulți voluntari care ne-au spus că vor să ajute și vor să se implice. Motivația a venit mai degrabă din partea lor, pentru că noi eram deschiși și așteptam voluntarii, dar fiecare trebuia să ia decizia pe care o consideră corectă. Avem nevoie de voluntari, dar nu putem să impunem pe nimeni. (...) Și în perioada în care nu aveam activități la Centrele de Zi noi ne-am deplasat în localitățile în care am fost și până atunci și am fost alături de copii –  le-am împărțit exerciții, după aceea le-am strâns și le-am dat altele. Am primit o apreciere a activității noastre, pentru că ne-am deplasat pe teren. Și simplul fapt că ne-am interesat de ei a fost cel mai apreciat lucru de comunități”,  ne-a împărtășit directoarea Caritas Covasna, Hubbes Kinga.

Siguranța voluntarilor și a beneficiarilor, cea mai mare grijă  

Nu duc lipsă de activități nici voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez. Doar o parte dintre cei aproximativ 50 de tineri care erau implicați până nu demult, s-au reîntors și participă în continuare la programele săptămânale. Coordonatorul voluntarilor spune că un motiv ar fi frica și grija pentru rudele mai în vârstă sau faptul că după o perioadă de pauză, unii voluntari și-au găsit alte posibilități de a petrece timpul liber. Acesta este de părere că, în prezent, prima lor grijă rămâne siguranța tuturor. 

„Voluntarii pe care ne bazăm de ani de zile sunt și acum activi, dar e foarte greu să găsim soluțiile în care chiar putem să îi sprijinim pe cei nevoiași. Mă refer aici la activitățile săptămânale pe care le dăsfășurăm și la siguranța tuturor. Trebuie să avem grijă și de voluntarii noștri, dar și de beneficiarii noștri care chiar au nevoie de ajutorul nostru. Mă gândesc la cei mai în vârstă, care sunt mai expuși riscului de îmbolnăvire. Dacă s-ar întâmpla ca unul dintre voluntarii mei să se îmbolnăvească, eu ca și coordonator, o să mă simt responsabil pentru acest lucru”, ne-a spus coordonatorul voluntarilor Serviciului de Ajutor Maltez, Székely Róbert. 

Conform acestuia, activitățile săptămânale presupun distribuirea alimentelor pentru persoanele singure  care au un venit redus, dar și cele de socializare de la Adăpostul de Noapte din reședința de județ. 

Székely Róbert este de părere că în curând va fi nevoie din nou de mobilizarea forțelor mai multor voluntari din cadrul asociațiilor din județul Covasna pentru sprijinirea celor care nu vor mai putea ieși din locuințe. 

Salvatore, prezenți la datorie 

Voluntarii îmbrăcați în albastru și verde au fost și ei la datorie. Președintele Asociației, Buna Hunor-Attila a precizat că a lăsat pe plan secund greutățile, chiar dacă au fost nelipsite, și s-a axat pe soluții. Voluntarii s-au implicat cum au știut ei mai bine în cauzele importante care apăreau pe parcurs. Asociația a donat combinezoane și viziere de protecție unităților spitalicești din județ, dar și alte dispozitive sanitare. 

„Voluntarii reprezintă iubirea în mișcare. Ăsta e motto-ul nostru. (...) Ca și coordonator, președinte al Asociației Salvatore, încă de la începutul izbucnirii pandemiei de Covid-19 am avut în centrul atenției, în primul rând, o colaborare amplă în vederea protejării sănătății și bunăstării cetățenilor, pentru a salva vieți. (...) În centrul activității noastre am urmărit patru paliere importante – limitarea răspândirii virusului, asigurarea furnizării de echipamente medicale. Un alt palier a fost contribuția esențială în procurarea și cumpărarea alimentelor pentru familiile nevoiașe. Cel de-al patrulea palier urmărit de noi a fost instruirea diferitelor categorii de persoane în vederea acordării primului ajutor de bază. (...) Pentru perioada imediat următoare, activitatea voluntarilor din cadrul Asociației noastre se va adapta noilor cerințe impuse de autorități cu privire la limitarea răspândirii Covid-19”, ne-a spus președintele Asociației Salvatore, Buna Hunor-Attila.  

Harit: comunicarea, sectorul menținerii unui moral ridicat 

Președintele Asociației Harit, Kelemen Szilárd ne-a spus că în ultima perioadă toate evenimentele au fost mutate în aer liber, iar deciziile importante se iau în ședințele organizate în mediul online. În primăvară, voluntarii asociației s-au alăturat inițiativei Consiliului Județean Covasna care avea atunci un serviciu, prin care cei implicați au făcut cumpărături pentru vârstnicii din diferite localități din județ. 

Kelemen Szilárd ne-a spus că în cazul în care situația epidemiologică se va înrăutăți și va fi nevoie din nou de astfel de ajutor, voluntarii asociației sunt pregătiți oricând să sară iar în ajutor. 

Pentru motivarea tinerilor voluntari, Kelemen Szilárd spune că de fapt cheia este o comunicare constantă. 

„E foarte greu. Decât să spun altceva, voi spune care este realitatea. E greu să menținem spiritul de voluntar, dar încercăm prin comunicare online și prin telefon să fim alături de cât mai mulți tineri. Asta le-am propus și președinților de la Asociațiile de Tineret de la sate, să țină legătura zilnic cu tinerii, să mențină o relație deschisă cu ei, ca să simtă că ne ocupăm de ei și că ne pasă. Totodată, punem accent și pe ajutorarea lor în ceea ce privește accesul la educație”, ne-a spus Kelemen Szilárd. 

„Cea mai grea parte în perioada aceasta este să te obișnuiești cu lipsa evenimentelor și acțiunilor”

Contextul pandemic i-a demoralizat puțin și pe cei de la Asociația de Tineret ECOU. Voluntarii obișnuiți cu mișcare, interacțiune și provocări așteaptă cu sufletul la gură prima ocazie sigură în care vor putea să se simtă ca înainte. 

Acum, liderii Asociației sunt în căutarea tinerilor care vor să se alăture echipei. Anul acesta, ambele etape ale procesului de recrutare se vor face online. 

„Voluntariatul este o pasiune, un mod în care utilul se îmbină cu plăcutul, unde totul este făcut cu pasiune și din proprie inițiativă. Este și o metodă de relaxare și dezvoltare în același timp. După o anumită perioadă de timp devine ceva elementar, dar cea mai grea parte în perioada aceasta este să te obișnuiești cu lipsa evenimentelor și acțiunilor, organizarea acestora devenind o tradiție. Mulți dintre voluntari ne adresează întrebări legate de cum va decurge anul acesta, când vor începe evenimentele și cum se vor desfășura acestea. Urmărind rapiditatea creșterii cazurilor, atât la nivel local, cât și național și luând în considerare noile reglementări implementate, activitățile derulate de asociația noastră vor fi exclusiv online, acestea urmând să înceapă după finalizarea procesului de recrutare a noilor voluntari”, ne-a spus coordonatorul voluntarilor, Lorand Caia-Teodorescu.

Efortul și dăruirea liderilor celor care pun pe primul loc binele altora ne amintesc încă o dată cât de mult înseamnă să știi să dăruiești necondiționat și să ai grijă de cei pentru care porți răspundere ca de propria ta familie. Uneori demoralizați, alteori obosiți, în cele mai dificile momente, aceștia își găsesc puterea să îi molipsească de optimism și pe cei din jurul lor. 

Sursă foto: Facebook/ Máltai Szeretetszolgálat Sepsiszentgyörgy, Asociația Salvatore, Opra Zsófia-Szende, Caritas Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.