Ce carte să oferi de Crăciun? Recomandările unei pasionate de lectură
Textul a fost publicat prima dată în Revista OCV, ediția 4638, din 13 - 19 decembrie 2024.
O carte este întotdeauna un cadou minunat, dar alegerea uneia potrivite poate fi o adevărată provocare, mai ales când timpul te presează și te simți copleșit printre rafturile unei librării. Dacă te afli în dilema „Ce să ofer?”, stai fără grijă. Andrea Cîrstea, o tânără din Sfântu Gheorghe, stabilită Cluj-Napoca, ne-a împărtășit o listă de lectură ușoară, dar profundă. Pasionată de citit încă din clasa a doua, Andrea citește anual zeci de cărți și consideră că fiecare volum are puterea de a transforma gândirea și sufletul. Ea spune că un cadou de Crăciun poate fi mai mult decât un simplu obiect: poate fi un dar pentru dezvoltare personală. Iată selecția pregătită de Andrea.
1. „Gânduri către sine însuși” - Marcus Aurelius
Cartea asta îți deschide mintea și sufletul către cumpătare, virtute și liniștea lăuntrică în fața provocărilor vieții.
2. „Când corpul spune nu” - Gabor Máté
Carte asta cuprinde multe studii care te invită să descoperi legătura directă dintre lumea emoțională și sistemul imunitar. Vine cu lecții practice prin care poți face primii pași ij eliminarea surselor de agitație, stres, cum ar fi de exemplu folosirea limitelor fata de ceilalți.
3. „Conștienţa. Capcanele și șansele realității” - Anthony De Mello
E cartea care te trezește din somnul iluziilor. Cuprinde niște eseuri scurte de câteva minute, perfecte de citit oriunde te-ai afla. Te invită să descoperi iluziile care îți hrănesc nefericirea în general.
4. „Alchimistul” - Paulo Coelho
Este despre călătoria unui pastor pe nume Santiago care își părăsește casa din Spania pentru a găsi o comoară îngropată în deșert. Cartea expune legenda personală, adică ideea ca fiecare om are o chemare în viață și căutarea de sine. Este superbă!
5. „Toată lumina pe care nu o putem vedea” - Anthony Doerr
Romanul este despre destinele paralele ale unei fete nevăzătoare din Franța și unui băiat orfan din Germania, care se intersectează în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Povestea lor este despre lumina pe care o avem în noi și cum își face prezența în cele mai întunecate vremuri.
6. „Iubire pentru lucruri imperfecte” - Haemin Sunim
De cartea asta sigur te vei îndrăgosti cu ochii și cu inimă. Are ilustrații superbe și mesaje profunde cu invitație sa te accepți într-o lume care caută perfecțiunea.
7. „Anul care îți va schimba viața” - Brianna Wiest
Un altfel de plan de rezoluții pentru noul an. Dacă ești într-o perioadă în care faci schimbări în viața ta, începi proiecte sau relații, ai aici un ghid cu 365 de meditații, sfaturi, încurajări, câte una pentru fiecare zi.
♦♦♦
Această listă nu este doar despre cărți. Este despre daruri care deschid uși către noi perspective. Fă-ți chiar ție un cadou frumos sau oferă-le de Crăciun celor dragi! O carte este o invitație la un moment de liniște, relaxare și reflecție. Într-o lume grăbită, a oferi pe cineva șansa de a se opri și a citi este un gest neprețuit.
Andrea Cîrstea
P.S. O carte poate deveni și mai specială dacă îi adaugi o notă personală. Nu uita să scrii câteva cuvinte pe prima pagină – poate un mesaj de încurajare, o urare de Crăciun sau un gând din suflet.