STIREA ZILEI 22 ianuarie 2020

Artistul care transformă oasele în podoabe

de Luca Daniela | 2070 vizualizări

Fazakas Sándor din Sântionlunca a rămas printre puținii artiști din zonă care mai practică această îndeletnicire

Județul Covasna se mândrește cu câțiva artiști populari valoroși, care și-au dobândit măiestria în timp, cu multă răbdare și dăruire. Printre ei se numără și Fazakas Sándor, cu zeci de ani de experiență în spate, care făurește obiecte de artă din os și corn de vacă sau de cerb. Cercei, brățări, medalioane, solnițe, obiecte de suflat – nici o creație nu seamănă una cu cealaltă. Fiecare are o amprentă personală a artistului care și-a dedicat viața acestei meserii. 

Fazakas Sándor ne-a întâmpinat cu mult drag în curtea sa. Bărbatul de aproape 70 de ani se bucură ori de câte ori cineva îi trece pragul, mai ales dacă poate să le povestească oaspeților despre pasiunea vieții lui, dar și despre diverse învățăminte însușite de-a lungul vieții. Chiar după ce am intrat în casă, ne-a spus că este necăjit pentru că nu poate să lucreze din cauza frigului. Pe vremea asta intră tot mai rar în micul său atelier amenajat chiar lângă casă. 

„Omul care a muncit totdeauna, nu prea poate să stea să se uite la televizor. Am sobă și în atelier, dar nu merită să încălzesc tot spațiul acela pentru care mi-ar trebui o mașină de lemne. Am o mașină de tăiat și un polizor afară, făcute de mine, și nu pot să lucrez pe frigul ăsta, dar la primăvară iar mă apuc de treabă”, ne-a împărtășit Fazakas Sándor. 

Dacă vara nu își vede capul de treabă, iarna stă în casă și se cufundă în studiu. Îi place să citească din scoarță în scoarță ziarele locale și să studieze din cărțile vechi de medicină pe care le are. Spune că preferă să rămână activ și merge foarte des pe jos chiar dacă are de parcurs distanțe mari, iar acest lucru l-a ajutat să fie sănătos tun până la vârsta pe care o are. I-a menținut spiritul tânăr și dragostea profundă pentru ceea ce face, spune el. 

A învățat de la cei mai buni 

Încă din copilărie a dobândit pasiunea pentru sculptat. A învățat la Școala Profesională meseria de tâmplar, iar apoi a studiat arta populară la Liceului de Arte din Sfântu Gheorghe. După alți doi ani a devenit de maistru-instructor. Își amintește că la vârsta de 14 ani a intrat ucenic la un artist foarte cunoscut la acea vreme – sculptorul Bálint András de la Calnic. 

 „Eu am îmbătrânit cu meseria asta și îmi place foarte mult. Poți să faci din nimic obiecte de valoare. Aveam 14 ani când m-am dus la practică la Calnic, la cel mai bun sculptor din zonă, Bálint András. Pe cuvântul meu de onoare, mama mi-a dat atunci cinci lei pentru autobuz și eu am luat bagajul, cu slănină, ouă și am plecat. Și ca să rămână și acei cinci lei în buzunarul meu, m-am dus pe jos cu tot cu bagaje până la Sfântu Gheorghe. Am mai adăugat ceva la banii aceia și mi-am cumpărat scule”, își amintește sculptorul. 

Tradiția, mai presus decât orice tehnologie 

Ani de zile a sculptat în lemn și marmură, iar apoi a trecut la os, un material care se găsește ușor la abatoarele din zonă, iar coarnele de cerb provin de la vânătorii care îi trec pragul. Materia primă se găseşte la discreţie aşa că nu are nevoie decât de putere de muncă şi inspiraţie pentru că de la os la bijuterie nu e cale tocmai scurtă.  

Artistul confecționează tot felul de obiecte, de la cercei, brățări, piepteni, solnițe, medalioane, până la instrumente de suflat. În atelierul său are mii de lucrări și sute de scule cu care prelucrează oasele sau coarnele. Din mâinile lui ies adevărate podoabe, iar modelele bijuteriilor sale sunt în mare parte naturale, date de structura osului sau a cornului și scoase în evidență doar printr-o șlefuire foarte fină. Fiecare obiect este unic în felul său tocmai prin naturalețea sa. Lucrurile confecționate de către Fazakas Sándor nu conțin niciun material artificial. Sculptorul ne-a spus că nu se folosesc culori și nici lipici.

 „Am citit cândva într-o carte că este și meseria asta de sculptat în os. În tâmplărie trebuie mai multe utilaje, așa că am ales osul. Aici trebuie mai puține scule, atelier mai mic. (...) Prima dată mă uit la material. Cum arată, grosimea, mărimea. Apoi fierb oasele, scot totul din interior, curăț bine și le pun la uscat două sau trei zile. După aceea ori vin tăiate mărunt, ori fac obiecte mai mari. De-a lungul timpului m-am făcut cunoscut așa că vin vânătorii și îmi aduc coarne. Din corn de vacă spre exemplu fac vreo 60 de feluri de solnițe”, ne-a explicat bărbatul. 

„E păcat că pierdem meseria și se diluează totul cu lucruri produse în China”

Spune că prin mâinile sale au trecut peste 300 de tineri pe care i-a inițiat în această meserie, dar acum are regretul că nimeni nu mai pare interesat să învețe ceea ce face el, pentru că sunt prea puțini oameni care mai pun preț pe asemenea obiecte. Meseriile adevărate se pierd, iar odată cu ele și valorile care le defineau. 

„Am avut până acum peste 300 de elevi. După ce m-am pensionat am predat și în școală, iar alții au venit aici la practică la mine. Ca să înveți meseria asta trebuie mult timp. Totuși trebuie gândit altfel. E păcat că pierdem meseria și se diluează totul cu lucruri produse în China. Copiii ar trebui să învețe lucrul manual, trebuie învățați să aprecieze. Ar mai trebui ca și piața să fie altfel, să nu li se ceară bani meșteșugarilor care lucrează de o viață și fac lucruri artizanale prețioase. Acum toată lumea cumpără și vinde mai departe, sunt doar comercianți. Ar trebui să fie o comisie care se uită la aceste obiecte și face diferența între comercianți și oamenii care fac artă. Se pierd atâtea meserii frumoase în țara asta”, a specificat Fazakas Sándor. 

Târgurile - multe fleacuri, puține podoabe 

Artistul nu mai merge la târguri, din mai multe motive. Preferă să se ocupe de comenzile celor interesați și mai acceptă invitații de la câte o școală sau tabără. 

„Toți banii pe care îi câștigam, îi adunam și îi dădeam copiilor mei ca să învețe. După ce m-am  pensionat, am lăsat totul, nu mai merg la târguri. Acum trebuie să ai contabil, casă de marcat nu știu de care. Aici în Sfântu Gheorghe dacă mă duc la Tega trebuie să plătesc masa, chiar dacă sunt de aici din Sântionlunca. Și vin oameni de la București, de la Făgăraș, de la Sinaia, de la muzeele satelor și mă invită la târgurile lor gratuit. Dacă mă cheamă cineva, eu vin, dar altfel stau acasă. Vara mai vin musafiri din străinătate la mine pe care îi primesc în curte. Acum la târguri s-au apucat să facă fel de fel de prostii. Eu am zis că nu mai merg acolo. Dacă primesc invitație la o școală, asta e altceva. Cei care vând produse cumpărate angro, nu ar trebui confundați cu cei care fac singuri de la început tot procesul. Mulți lucrează în domeniul acesta și nu vreau să spun că nu fac lucruri frumoase, dar nu sunt originale. Trebuie păstrate tradițiile”, a mai specificat sculptorul. 

Unul dintre copiii săi va duce tradiția mai departe 

Fazakas Sándor are patru copii, dintre care doi sunt plecați în străinătate. Îi alină sufletul gândul că i-a transmis unuia dintre ei cunoștințele pe care le are. Fata cea mijlocie încă de mică stătea pe lângă el când muncea. De ceva timp, fiica s-a mutat în Ungaria și a adunat deja o colecție de diplome și medalii pe care le-a primit pentru obiectele din os pe care le confecționează, așa cum a învățat de la tatăl ei.

Artistul spune că ar vrea să apuce să învețe măcar încă vreo trei, patru tineri și să deschidă un magazin de artizanat cu obiecte create de cei mai buni artiști din zonă pentru cei care știu să aprecieze arta populară autentică. 

„Vă mulțumesc că v-ați gândit la mine”, ne-a spus la plecare, cu zâmbetul pe buze, sculptorul din Sântionlunca. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.