Zoran Mikes, încă trei ani la Sepsi-SIC
Ieri, clubul Sepsi-SIC a anunțat prelungirea înțelegerii contractuale cu antrenorul Zoran Mikes pentru o perioadă de încă sezoane, până în 2025.
Zoran Mikes a venit la Sepsi-SIC pe 18 noiembrie 2013, iar în cei nouă ani petrecuți pe banca tehnică a echipei de baschet feminin, echipa în alb și verde a cucerit de șase ori titlul de campioană și de tot atâtea ori Cupa României. De asemenea, sub comanda sa Sepsi-SIC a evoluat în competițiile continentale, cel mai bun rezultat fiind calificarea în sferturile de finală ale EuroCup. 346 de meciuri are în palmares Zoran Mikes de când a preluat-o pe Sepsi-SIC.
„Avem nouă ani de succes în spatele nostru! Contractul antrenorului nostru principal a fost reînnoit ultima dată în 2018. Considerăm că triumfurile din ultimii ani se datorează cooperării noastre. Zoran crede în profesionalism, devotament total și muncă multă din primul moment. Scopul a fost întotdeauna să construim o familie și să simțim că am fost cei mai buni parteneri în ea. Împreună cu soția și fiica sa, simt deja că aparțin pe deplin orașului și Ținutului Secuiesc. Scopul pentru următorii trei ani este să-i facem și mai fericiți pe fanii noștri minunați și credem că Zoran Mikes este cel mai bun mod de a obține mai multe victorii atât în țară, cât și în Europa! Îi dorim să aibă parte de succes în munca sa și în viitor la clubul nostru”, este declarația lui Pásztori István, șeful departamentului de baschet, transmisă pe pagina de Facebook a clubului.
Sursa foto: Facebook/Sepsi-SIC