SPORT 13 octombrie 2021

Vineri se pun în vânzare biletele pentru primul meci jucat pe noul stadion din Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2177 vizualizări

Între 10 și 500 de lei costă biletele pentru acces la meciul dintre Sepsi OSK și FC Voluntari, care se joacă sâmbătă, 16 octombrie, începând de la ora 17:30, pe noul stadion din Sfântu Gheorghe. Este o premieră pentru echipa covăsneană și pentru că este primul meci pe cea mai nouă arenă din țară, dar și pentru că este primul joc cu noul antrenor, Cristiano Bergodi, pe bancă. 

Biletele se pun în vânzare începând de vineri, 15 octombrie. 

Cei interesați își vor putea procura tichetele vineri între orele 15.00-18.00, respectiv sâmbătă între orele 14.00-17.30, de la casieria situată la Arena Sepsi OSK. PREȚUL BILETELOR: 10 Ron – suporteri; 20 Ron pentru sectoarele A, B, C, D, M, N, O, P, 30 Ron pentru E, F, G, H, I, J, 40 Ron pentru X, Y, 60 Ron pentru VIP și 500 Ron pentru Skybox. Dacă doriți să achiziționați acest tip de bilet, vă rog să ne semnalați pe adresa de mail attilaczine91@gmail.com, cu 48 de ore înaintea jocului. Copiii sub 12 ani beneficiază de intrare gratuită!”, se arată într-un mesaj postat pe pagina clubului. 

Accesul pe stadion se face respectând restricțiile anti-COVID, astfel că spectatorii sunt obligați să prezinte actele de identitate și documentele medicale stipulate în regulament.

Cei interesați vor avea posibilitatea să efectueze în ziua meciului un test rapid. Un punct de testare va funcționa la poarta de acces în Arena Sepsi OSK, între orele 14.00-17.30. Preț: 30 lei.

ATENŢIE! Conform regulamentului, la meci pot participa persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Persoanele care nu îndeplinesc această condiție, trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore. De asemenea, pot asista la meci şi persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV-2”, mai transmite clubul. 

Există și posibilitatea achiziționării de abonamente pentru meciurile rămase din sezonul 2021/2022 care se vor juca pe noul stadion din oraș.  Prețurile acestora variază între 200 și 1.200 de lei. 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.