SPORT 19 iulie 2018

VIDEO Obiectivul Sepsi OSK pentru noul campionat: poziționarea în top 6

de Iulia Drăghici - Taraș | 836 vizualizări

Vezi mai jos videoclipul conferinței de presă de joi, înaintea debutului noului campionat din Liga 1

Debutul noului campionat, al doilea în Liga 1 pentru Sepsi OSK, vine cu gânduri mari. Dacă anul trecut, echipa covăsneană lupta pentru rămânerea în primul eșalon al fotbalului românesc, acum poziționarea între primele 6 echipe este obiectivul cel mai important al clubului.

„Vreau ca tot ce facem pe teren să demonstreze că merităm acest lucru”, a declarat antrenorul echipei, Eugen Neagoe, joi, în cadrul primei conferințe de presă din campionatul 2018/2019.

Cantonamentul din Austria lasă echipa Sepsi OSK în primul meci din campionat, contra FC Hermannstadt, fără doi jucători, Viera și Nouvier, care s-au accidentat.

Campania de transferuri nu s-a încheiat pentru clubul covăsnean, care mai dorește să aducă la echipă încă maximum 3 jucători. Până în prezent, 10 noi fotbaliști au ajuns la echipă, iar 11 au părăsit lotul după campionatul trecut.

De asemenea, lucrările la instalarea nocturnei, care costă 400.000 de lei, sunt aproape de a fi încheiate. Conducerea echipei a asigurat că nu vor fi probleme și că la primul meci pe teren propriu, aceasta va fi pusă în funcțiune.

Mai multe detalii despre debutul Sepsi OSK în noul campionat, în videoclipul următor, de la conferința de presă de joi:  

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.