Un an cu rezultate foarte bune pentru CSM Sfântu Gheorghe
Conform bilanțului prezentat de Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, anul 2022 a fost unul prolific pentru gruparea covăsneană, în al cărei palmares au intrat 12 titluri naționale, un titlu mondial și unul european.
În rândurile de mai jos regăsiți, detaliat, performanțele din acest an prezentate de directorul Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, George Carcadia.
„Făcând o analiză la sfârșitul acestui an, ne putem mândri cu performanțele reușite de către sportivii noștri, care au participat la 46 de competiții, din care două balcanice, una europeană și una mondială. Datorită profesionalismului antrenorilor și conducerii ,CSM Sf. Gheorghe se menține în elita sportului românesc. S-a reușit obținerea de rezultate remarcabile, 36 medalii de aur, 36 medalii de argint și 36 de bronz.
Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, cu un total de peste 150 sportivi legitimați la cele 6 secții sportive (Atletism, Arte Marțiale, Gimnastică, Handbal, Lupte libere , Judo) și încă câteva zeci de sportivi, în grupele de inițiere și preselecție. în curs de legitimare, a reușit să se claseze printre cele mai bune cluburi din țară. Am reușit să urcăm pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la aproape toate nivelurile de competiții la care am participat și la aproape toate ramurile sportive. Am obținut 12 titluri de campioni naționali, respectiv 36 medalii de aur (loc I), 36 medalii de argint (loc II), 36 medalii de bronz (loc III), medaliați cu bronz la turnee balcanice de atletism, Vasile Rut Cristina, la turneul balcanic de arte marțiale, Bogluț Adrian, campion și vicecampion balcanic, medaliați la campionatele europene și mondiale, respectiv titlul de campion mondial și campioană europeană la jiu-jitsu, Oltean Veronica Elena.
Sportivii care au performat, reușind să obțină rezultate remarcabile, și care au perspectivă în viitor sunt următorii:
Secția Atletism: Vasile Rut Cristina, Vasile Daniela și Mititelu Damian, pregătiți de antrenorul Vasile Nicolae, s-au impus devenind multipli campioni naționali.
Secțiile Arte Marțiale și Judo: Sportiva Oltean Veronica Elena a devenit campioană și vicecampioană mondială, respectiv campioană și vicecampioană la jiu-jitsu fighting; Bogluț Adrian, campion și vicecampion balcanic la jiu-jitsu; Stănciuleasa Adrian, Bogluț Adrian, Gărăiacu Electra, medaliați cu argint la Campionatele Europene de jiu-jitsu; Bogluț Adrian și Pavel Denis, medaliați cu argint la Campionatele Mondiale; Lungu Briana, medalie de argint la Campionatele Mondiale și Europene de jiu-jitsu. De asemenea, sunt și multipli campioni naționali: Oltean Veronica-Elena a performat, devenind dublă campioană națională la judo; Bogluț Adrian, dublu campion național la jiu-jitsu; Stănciuleasa Adrian, Hutui Ștefan și Gărăiacu Electra, campioni naționali la jiu-jitsu; Boeriu Radu, cu rezultate remarcabile și sportiv de viitor la judo. Toți cei enumerați sunt îndrumați și pregătiți de antrenorii Cristina și Petru Oltean.
Secția Lupte Libere: S-au remarcat Orbán Lóránd, Gărăiacu Electra și Varga Mátyás, cu rezultate la Campionatele Naționale, medaliați cu argint și bronz, fiind pregătiți de antrenorul emerit Mátéfi Árpád.
Secțiile de Gimnastică și Handbal: Fiind la un schimb de generații, respectiv secția de gimnastică a făcut pregătirea în condiții inadecvate unei săli de gimnastică, antrenorul de gimnastică Botoș Liviu a reușit, totuși, să adune în jurul lui foarte mulți copii de perspectivă și care promit, ceea ce ne dă încredere că pe viitor rezultatele nu vor întârzia să apară. Secția de handbal a fost înscrisă în Campionatul de handbal masculin Juniori III, făcând parte din Grupa H, sub îndrumarea antrenorului Barbos Viorel.
Clasamentul sportivilor de la CSM Sfântu Gheorghe:
LOCUL
|
NUME PRENUME
|
SECŢIA
|
1
|
Vasile Rut Cristina
|
Atletism
|
2
|
Oltean Veronica Elena
|
Arte Marțiale
|
3
|
Orbán Lóránt
|
Lupte Libere
|
4
|
Bogluț Adrian
|
Arte Marțiale
|
5
|
Mititelu Damian Didier
|
Atletism
|
6
|
Lungu Briana
|
Arte Marțiale-Judo
|
7
|
Boeriu Radu
|
Arte Marțiale-Judo
|
8
|
Pavel Denis
|
Arte Marțiale
|
9
|
Gărăiacu Electra
|
Arte Marțiale
|
10
|
Varga Mátyás
|
Lupte Libere
|
Conducerea clubului depune toate eforturile ca activitatea secțiilor să decurgă normal, secțiile să aibă fonduri suficiente privind pregătirea și participarea la competițiile importante, precum și ca toate rezultatele obținute de către sportivii și antrenorii noștri să fie premiate conform legii în vigoare.
Dorim să aducem mulțumiri tuturor celor implicați în acțiunile noastre, dar și sportivilor care ne-au ajutat în obținerea acestor rezultate deosebit de frumoase. Cu deosebit respect, dorim să mulțumim Ministerului Sportului, reprezentat de domnul Eduard Carol Novák, Instituției Prefectului Covasna, prin domnul subprefect Boricean Cosmin, Consiliului Județean, Consiliului Local, prin domnul primar Antal Árpád-András, Rekreativ Sf. Gheorghe, DJTS, pentru buna colaborare, și mass-media, pentru mediatizarea acestor rezultate.
Conducerea Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe vă urează un an nou cu împliniri și La mulți ani tuturor iubitorilor de sport!”.