SPORT 16 decembrie 2022

Ultimul meci din acest an

de Marius Raczek | 672 vizualizări

Sâmbătă, cu începere de la ora 15:00, Sepsi OSK va evolua pentru ultima dată în acest an, partida fiind programată în cadrul etapei a 21-a din Superliga, la Sfântu Gheorghe, în compania celor de la Universitatea Cluj.

Etapa a 20-a a avut câteva rezultate interesante, mai ales acel FC Hermannstadt-Farul 4-0, astfel că, deși Petrolul a pierdut în deplasare la Rapid, Sepsi OSK a rămas pe poziția a șaptea. Practic, un singur punct îi mai desparte pe covăsneni de zona care duce în Play-Off, pentru aceasta însă trebuie evitați pașii greșiți, așa cum s-a întâmplat runda precedentă, tot acasă, cu FC Voluntari. E drept, Sepsi OSK a luat un punct, dar a pierdut două, două puncte care acum ar fi plasat-o pe locul șase. Sunt totuși patru etape pozitive, din punct de vedere al rezultatelor, cu Universitatea Cluj însă victoria nu trebuie ratată.

Că Sepsi OSK pornește ca favorită o arată și clasamentul, Universitatea Cluj fiind pe poziția 14, și cu siguranță va duce o luptă dificilă pentru evitarea retrogradării. Cu patru victorii în 20 de etape, dintre care una, surprinzătoare, cu FCSB, clujenii vor căuta să scoată cât mai mult, deși le va fi greu să spargă defensiva covăsneană, cea mai eficientă din campionat, până acum elevii lui Eugen Neagoe având al doilea cel mai slab atac din Superliga. Amintind de Eugen Neagoe, acesta a antrenat-o pe Sepsi OSK între 2017 și 2019.

Cum Universitatea Cluj a absentat o bună perioadă din primul eșalon valoric, istoria partidelor directe dintre trupa de pe Someș și Sepsi OSK se rezumă la o singură întâlnire. Aceasta a avut loc în tur, atunci, la Cluj-Napoca, Sepsi OSK s-a impus cu rezultatul de 1-0, prin golul marcat de Rondon.

Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook

***Votează Superlativele OCV 2022 AICI! Votul tău ne ajută să aflăm care sunt evenimentele și personalitățile locale care au marcat ultimul an și să le premiem în consecință.
Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.