SPORT 24 noiembrie 2018

ULTIMĂ ORĂ! Ciprian Anton a cucerit marele trofeu de la Praga!

de Iulia Drăghici - Taraș | 2080 vizualizări

Sportivul încheie anul competițional cu o victorie spectaculoasă

Jucătorul de tenis din Sfântu Gheorghe, Ciprian Anton, a câștigat sâmbătă finala turneului internațional de tenis pentru persoane în scaun rulant, „Prague Cup” din Republica Cehă, după ce l-a învins în două seturi, cu 6-2, 6-4, pe cehul Dalibor Potucek.

Familia și prietenii au stat cu sufletul la gură în așteptarea rezultatelor, însă Ciprian Anton a demonstrat și acum, precum și de alte nenumărate ori, că este un învingător.

Să câștig finala la categoria Main Second Draw într-un turneu de categoria ITF2, pentru mine înseamnă foarte mult. Astfel reușesc să câștig încrederea celor care lucrează cu mine acasă, dar și sportivilor prezenți la acest eveniment. În urma acestui rezultat voi primi puncte importante și sper să am o ascensiune frumoasă în clasamentul internațional, iar obiectivul pentru anul viitor este acela de a ajunge în primii 100 jucători pe plan mondial”, ne-a spus sportivul cu emoții după ce a câștigat meciul.

„În acele momente de pauză între seturi, mă rugam”

Covăsneanul a descris cu entuziasm cele mai importante momente ale meciului, iar pe lângă asta, ne-a spus și ce i-a oferit calmul și puterea necesară pentru a învinge.

„Serviciile mi-au intrat foarte bine și cu putere, iar asta mi-a dat un plus de încredere încă de la începutul meciului. Conduceam cu 3-0 în primul set și deja eram mult mai relaxat și încrezător că pot câștiga acest set. (...) În setul doi am încercat să nu mă gândesc la victorie și nici la poze sau postări pe internet. În acele momente de pauză între seturi, mă rugam că să șterg alte gânduri. Se pare că a funcționat. Am încercat să nu îmi subestimez adversarul nici măcar atunci când aveam avans. La acest turneu, din partea României m-a susținut colega mea, Cristina Deac care este din Deva, dar și sportiv membru al clubului Show Time din Sfântu Gheorghe. Mulțumesc tuturor susținătorilor de acasă, Wilson, Show Time Club, T13, Sepsi Rekreativ și DJTS”, a mai adăugat Ciprian Anton.

El s-a calificat în finala de la „Prague Cup” după ce l-a învins în semifinale pe cehul Pawel Mietrkiewicz cu scorul de 6-3, 2-6, 6-2. Acesta s-a impus la capătul unui meci foarte disputat, care a durat mai bine de două ore și jumătate.

Ciprian se află la a treia participare la turneul din Praga. În 2016 a obținut locul doi, iar în 2017 a pierdut împotriva favoritului numărul 3 în primul tur la categoria simplu, dar a jucat finală la categoria dublu.

Turneul internațional de tenis pentru persoane în scaun rulant „Prague Cup” este un turneu de categoria ITF2 care întrunește sportivi din 21 de țări, doi dintre participanți fiind din primii 10 mondial. Sportivii au venit să acumuleze puncte importante înainte de calificarea la turneul care face parte din cadrul jocurilor paralimpice  de la Tokio din 2020.

Daniela Luca

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.