SPORT 8 februarie 2010

Tinerii atleţi de la CSM Sfântu-Gheorghe, în mare formă la Bacău

de Covasna Media | 625 vizualizări

Peste 300 de sportivi au participat la sfârșitul săptămânii trecute la Concursul Interjudeţean de Atletism de la Bacău, competiţie tradiţională de sală dedicată în principal juniorilor. Clubul Sportiv Municipal din Sfântu-Gheorghe a fost reprezentat de o serie de sportivi care au reușit clasări merituoase, arătând încă o dată că există un val nou de sportivi talentaţi care se pregătesc să bată la porţile marii performanţe.

Confirmând forma bună din ultima vreme, Mihaela Loghin s­a impus în cursa de 1500 de metri, la doar o săptămână după ce s-a clasat a șaptea în puternicul concurs internaţional de la Bratislava, în proba de 800 de metri.

Băieţii au avut și ei clasări foarte bune. Ionuţ Lică a realizat una din surprizele competiţiei impunându-se în proba de 3000 de metri, chiar în faţa unuia din specialiștii probei, mult mai experimentatul Cristinel Irimia. Sportivii de la Sfântu Gheorghe au obţinut alte două clasări pe podium, Florin Năstase pe locul 3 la 800 de metri, și Vlad Ţepeluș pe locul 3 la 1500 de metri.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Razvan, 8 februarie 2010
felicitari baietilor...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.