SPORT 7 iulie 2022

Supercupa României la ediția a 24-a

de Marius Raczek | 608 vizualizări

Sepsi OSK va bifa sâmbătă o nouă premieră, urmând să întâlnească pe campioana CFR Cluj, la Arad, în luptă pentru Supercupa României.

Va fi cea de-a 24-a ediție în care trofeul va fi pus în joc, prima ediție având loc în 1994, atunci când Steaua București, echipa campioană, a învins la limită pe Gloria Bistrița, deținătoarea Cupei României. Practic, Supercupa este trofeul pe care și-l dispută campioana și deținătoarea Cupei României, iar în anii 1996, 1997, 2000, 2004 și 2008 nu a fost acordat, deoarece aceeași echipă s-a impus în ambele competiții. Din 2010, Federația Română de Fotbal a decis ca, și în anii în care o echipă realizează eventul, Supercupa să se dispute între echipa campioană și vicecampioana în exercițiu.

Cele mai multe trofee au fost câștigate de FCSB, șase la număr, în această ierarhie urmând CFR Cluj, adversara de sâmbătă a celor de la Sepsi OSK, și Rapid București, ambele cu câte patru succese. Din postura de câștigătoare a Cupei României, așa cum este și Sepsi OSK în acest sezon, Supercupa a fost cucerită de nouă ori, performerele fiind Rapid București (2002, 2007), Dinamo București (2005, 2012), CFR Cluj (2009), Astra Giurgiu (2014), FC Voluntari (2017), Viitorul Constanța (2019) și Universitatea Craiova (2021).

Supercupa României, ediția 2022, se va disputa la Arad, sâmbătă, 9 iulie, cu începere de la ora 20:30.

Sursa foto: Facebook/Sepsi OSK

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.