SPORT 30 iunie 2023

Stăruința Zagon, prima echipă covăsneană la startul noii ediții a Cupei României

de Marius Raczek | 1379 vizualizări

După ce a câștigat Cupa României, la nivelul județului Covasna, Stăruința Zagon va intra în lupta pentru calificarea pe tabloul principal al competiției, la nivel național, cu adversari din Alba și Sibiu.

Ieri a avut loc, la Casa Fotbalului, tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României, ediția 2023-2024. Formatul competiției, inaugurat anul trecut, prevede ca învingătoarele din fiecare județ să se confrunte pentru cele șapte locuri din turul următor. Astfel, reprezentantele fiecărui județ au fost împărțite în grupe de câte trei echipe, în cele șapte regiuni urmând a fi câte două grupe. Câștigătoarele grupelor vor juca finala pe regiuni, iar învingătoarea va primi trofeul Cupa României pentru regiunea respectivă și se va califica pentru următoarea fază a competiției.

Câștigătoarea Cupei României, la nivelul județului Covasna, Stăruința Zagon, va face parte din Grupa 2 a Regiunii 3. În prima grupă, se vor întâlni reprezentantele județelor: Mureș, Harghita, Brașov. Din grupa în care a fost repartizată Stăruința Zagon mai fac parte: Industria Galda de Jos (Alba) și FC Avrig (Sibiu). Pe data de 12 iulie, Stăruința Zagon va juca acasă cu FC Avrig, iar apoi, pe 15 iulie, în deplasare la Industria Galda de Jos, nimeni alta decât echipa care a învins-o pe AS Prima Brăduț în barajul de promovare în Liga 3. Finala regiunii se va disputa pe terenul câștigătoarei Grupei 2.

Stăruința Zagon a câștigat Cupa României - județul Covasna, după ce în finală a trecut de CSO Baraolt cu rezultatul de 2-1.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.