SPORT 30 august 2023

Sepsi-SIC s-a întărit cu Sarah Dumitrescu

de Marius Raczek | 1133 vizualizări

Sepsi-SIC, echipa campioană en-titre și deținătoare a Cupei României la baschet feminin, a început pregătirile pentru sezonul 2023-2024. Va fi o nouă perioadă în care trupa alb-verde va fi implicată în trei competiții, pe lângă cele două la nivel național adăugându-se participarea în competițiile europene.

În acest sens, lotul s-a întărit cu Sarah Dumitrescu, cel de-al șaselea transfer al verii, după venirile sportivelor Chelsea Nelson, Morgan Green, Ellen Nyström, Rebecca Lipovan și Veatriki Akathiotou. Sarah Dumitrescu a evoluat în trecut la California Polytechnic State, în campionatul NCAA, o competiție puternică la nivel universitar în Statele Unite, dar și la Mississippi, respectiv Academia IMG. Sezonul trecut a fost nevoită să parcurgă o perioadă de recuperare, după o accidentare suferită la genunchi, în timpul antrenamentelor cu echipa națională a României.

Anul acesta a luat parte la Jocurile Francofoniei, organizate în Republica Democrată Congo, acolo unde România a ocupat poziția a șaptea.

Sursa foto: Sepsi-SIC/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.