SPORT 19 august 2024

Sepsi OSK trebuie să marcheze

de Marius Raczek | 1640 vizualizări

Sepsi OSK o va întâlni luni, 19 august, de la ora 19:00, pe Universitatea Cluj, într-o partidă programată în cadrul etapei a 6-a din Superliga. Va fi un meci greu, având în vedere că alb-negrii se află pe poziția a treia a clasamentului.

Deși nu toate echipele au același număr de meciuri disputate, Sepsi OSK se află înaintea acestei runde pe poziția a șasea. Din păcate, etapa trecută a venit prima înfrângere stagională, 1-2 pe propriul teren, cu Universitatea Craiova. Acum, alb-roșii trebuie să adune puncte pentru a rămâne în zona de Play-Off. 

Așa cum sublinia și antrenorul Bernd Storck, ca în sezonul trecut, problema principală este finalizarea. 

De altfel, în prefața meciului, tehnicianul german a declarat: „Ne așteaptă un meci greu, ambele echipe se află în aceeași parte a clasamentului. Este o echipă bună, care a obținut rezultate. Are mulți jucători noi, de valoare, în plus joacă acasă. Pentru noi e o provocare, trebuie să continuăm să jucăm, am avut multe ocazii și cu Craiova, dar problema noastră este că nu concretizăm. L-am pierdut pe Ștefănescu, iar noii jucători trebuie să se integreze, să crească, pentru a se remarca pe acea poziție. Ne-am pregătit bine, sper ca la ora meciului temperaturile excesive să nu influențeze calitatea jocului.”

 

 

Cu două victorii și trei remize, dar fără înfrângere de la începutul sezonului, Universitatea Cluj se află în zona de Play-Off, adică în primele șase echipe din Superliga. 

Trupa lui Neluțu Sabău s-a remarcat în special în derby-ul cu CFR Cluj, câștigată de alb-negrii cu 3-2. Runda trecută, Universitatea Cluj a obținut o remiză albă, 0-0, în deplasare la Petrolul Ploiești, o echipă aflată și ea în partea superioară a clasamentului.

Istoricul întâlnirilor directe consemnează patru partide în Superliga, două câștigate de Sepsi OSK, una de studenții clujeni, alături de o remiză. 

Sezonul trecut Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0 pe propriul teren, la Sfântu Gheorghe cele două echipe terminând la egalitate, rezultat 0-0. Cea mai frumoasă amintire rămâne, însă, finala Cupei României, de anul trecut, când Sepsi OSK, prin paradele lui Niczuly, a adus pentru a doua oară consecutiv trofeul la Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.