SPORT Acum 1 ora, 14 minute

Sepsi OSK se întoarece cu un punct din deplasarea de la Miercurea Ciuc

de Covasna Media | 103 vizualizări

Sepsi OSK a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă, remizând 0-0 cu FK Csikszereda, în runda a cincea a Superligii.

Prima ocazie importantă a meciului de la Miercurea Ciuc a apărut în minutul 26, când Pap, goalkeeperul harghitean, a respins șutul trimis de Funsho Bamgboye.

Cinci minute mai târziu, tot covăsnenii au fost aproape de gol, prin Karamoko, însă Pap a avut o intervenție excelentă.

De cealaltă parte, formația harghiteană a trimis mingea în transversală în minutul 43, prin Toth-Pap, iar Lazar a respins apoi șutul expediat de Paszka sub bară.

Sepsi OSK a rămas în căutarea golului și după pauză.

În minutul 53, Doru Andrei a trimis mult peste poartă, iar în minutul 71 Câmpean a trecut aproape de deschiderea scorului, șutul său ocolind de puțin ținta. După alte șase minute, Mawa și Oberlin au avut, la rândul lor, oportunități de a marca.

A fost o repriză pe care echipa antrenată de Ovidiu Burcă a dominat-o categoric, însă meciul Csikszereda – Sepsi s-a încheiat 0-0. Remiza a adus gazdelor primul punct în Superligă, în timp ce Sepsi a ajuns pe locul 9, cu 6 puncte.

FK Csikszereda – Sepsi OSK 0-0

Stadionul Municipal (Miercurea Ciuc)

Cartonaşe galbene: Vereş 50’, Toth-Pal 68’ / N. Păun 61’

Arbitri: Florin Chivulete - George Neacşu, Mihăiţă Necula Arbitri VAR: Iulian Dima - Daniel Mitruţi

Csikszereda: Ed. Pap - Palmeş, Szabo, Csuros, Trif - Vereş (Magyar 87’), Paszka - Odor, Czekus (Stahl 80’), Toth-Pal (Bota 70’) – Eppel (Dolny 80’).

Antrenor: Istvan Szabo

Sepsi OSK: D. Lazar – Gustavo (Oteliţă 80’), D. Vîrtej (Rose 27’), S. Karamoko, Vianna (Vătăjelu 80’) – Silaghi (N. Păun 58’), D. Andrei, Batzula (Cîmpean 59’) - Bamgboye, Mawa, Oberlin.

Antrenor: Ovidiu Burcă

Surse: primasport.ro, digisport.ro

Foto: Sepsi OSK/Facebook

Teme articol: Sepsi OSK Superliga
Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.