Sepsi OSK o spulberă pe CFR Cluj și este în finala Cupei României!
Sepsi OSK a reușit o victorie mare, rezultat 3-0, în semifinalele Cupei României, chiar împotriva campioanei en-titre, CFR Cluj, și astfel trupa lui Cristiano Bergodi s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în ultimul act al competiției.
Încă din debutul partidei, Sepsi OSK a dovedit că își dorește calificarea în finală. Astfel, în minutul 10, după o lovitură de colț executată de Ștefănescu, Ciobotariu a deviat până la Păun, care a reluat cu capul pentru prima reușită a partidei. Replica oaspeților a constat în ocazia lui Muhar, reluarea acestuia cu capul trecând peste poarta lui Niczuly. În minutul 29, Sepsi OSK s-a distanțat, în urma unui cotraatac, pe traseul Matei-Dumitrescu-Ștefănescu, ultimul reluând puternic la colțul lung. Prima repriză putea fi chiar un K.O. pentru campioana en-titre, dar Matei a trimis în bară din penalty-ul acordat pentru faultul lui Burcă la Safranko, fundașul clujenilor fiind eliminat cu cartonaș roșu.
În debutul părții secunde, CFR Cluj a încercat să revină în joc, dar cu trecerea timpului marile ocazii au fost tot de partea covăsnenilor. Scuffet a scos în două rânduri de sub bară șuturile trimise de Păun și Matei. Lovitura de grație a venit în minutul 81, când, după consultarea sistemului VAR, arbitrul central a acordat încă un penalty pentru Sepsi OSK. De această dată, a executat Ștefănescu, Scuffet a respins, dar Rondon pe fază a reluat în poartă.
Sepsi OSK s-a calificat pentru a treia oară, și a doua oară consecutiv, în finala Cupei României, în partida cu trofeul pe masă, care va avea loc la Sibiu urmând să întâlnească câștigătoarea celeleilate semifinale dintre Universitatea Cluj și UTA Arad.
Semifinalele Cupei României
Sepsi OSK - CFR Cluj 3-0 (2-0)
Arbitru: Adrian Cojocaru, Asistenți: George Neacșu, Ciprian Danșa
Au marcat: Păun (10’), Ștefănescu (29’), Rondon (81’)
Caronașe galbene: Safranko (18’), Camora (14’), Bordeianu (66’)
Cartonaș roșu: Burcă (42’)
Sepsi OSK: Niczuly - Bălașa, D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu - J. Rodriguez (Șerban 86’), N. Păun (Papa 86’) - I. Gheorghe (Rondon 21’), C. Matei (Varga 90’), Ștefănescu – Safranko (Junior 86’). Antrenor: Cristiano Bergodi.
CFR Cluj: Scuffet - Braun, Yuri, Burcă, Camora (Țîru 46’) - Cvek, Muhar (Fică 46’), Boateng (Peteleu 46’) - Yeboah, Janga, Petrila (Bordeianu 46’). Antrenor: Dan Petrescu.
Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook