Sepsi OSK: Nu putem tolera ca un eveniment sportiv să fie spaţiul învrăjbirii şi vom avea reacţii ferme
Conducerea clubului de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a transmis, vineri, un mesaj public prin care condamnă orice formă de discriminare şi menţionează că, de acum înainte, va lua „atitudine fermă” împotriva oricăror manifestări nesportive, cu tentă rasistă sau xenofobă.
Patronul echipei, Diószegi László, s-a referit, printre altele, la meciul din cadrul Ligii I, jucat la sfârşitul săptămânii trecute la Braşov de Sepsi OSK cu FCSB, menţionând că nu poate tolera ca un eveniment sportiv să devină un „spaţiu al învrăjbirii”.
„Conducerea executivă a Sepsi OSK Sfântu Gheorghe condamnă toate formele de discriminare. Din păcate în ultima perioadă a devenit o obişnuinţă ca la meciurile Sepsi OSK să se scandeze ca maghiarii să părăsească ţara, iar recent suporterii echipei oaspete (FCSB – n.r.) au afişat chiar şi un banner pe care scria ‘Pentru voi acasă nu e în România. Plecaţi’. Este inacceptabil pentru noi, nu putem tolera ca un eveniment sportiv să fie spaţiul învrăjbirii, prin urmare, pe viitor, de fiecare dată vom avea o reacţie fermă. Precizăm că suporterii noştri la fiecare meci au susţinut echipa favorită în spiritul sportivităţii. Ei merită tot respectul nostru. În speranţa că pe viitor nu vor mai avea loc astfel de incidente, Sepsi OSK le mulţumeşte tuturor celor care au dat dovadă de o atitudine civilizată în tribune”, este mesajul citit de Diószegi László, în cadrul unei conferinţe de presă.
Vineri, conducerea Federaţiei Române de Fotbal a anunţat că va elabora, până la finalul acestui an, un cod de conduită prin care vor fi sancţionaţi oamenii de fotbal care fac declaraţii discriminatorii, cu tentă rasistă sau xenofobă.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, la lansarea programului „Combaterea discriminării în fotbal, o prioritate pentru societatea civilă şi lumea fotbalului”.
Prezent la eveniment, Cristian Jura, secretar de stat în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat că în ultima perioadă s-au înmulţit manifestările rasiste şi xenofobe pe stadioanele din România, în special ca urmare a promovării în Liga I a echipei de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe, susţinută în majoritate de suporteri de etnie maghiară.