SPORT Acum 2 ore, 39 minute

Sepsi OSK nu îşi revine nici pe teren propriu

de Covasna Media | 116 vizualizări

Luni, 18 august, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a Ligii 2, la Sfântu Gheorghe Sepsi OSK a întâlnit pe Corvinul Hunedoara, meci încheiat cu victoria oaspeţilor (0-2)

Prima mare ocazie de gol a fost irosită în minutul 13 de Coman: după un luft  al lui Pădurariu mingea ricoșează în fața porții la atacantul gazdelor, care din 3-4 metri trimite pe lângă bara din stânga.

Un minut mai târziu, pe contraatacul oaspeților, Pîrvulescu se demarcă perfect și șutează de la 19-20 de metri, însă pe direcția lui Ungureanu, care reuşeşte să prindă.

Noi ratări în minutele următoare poartă semnăturile lui Matei şi Batzula, pentru gazde, Pîrvulescu şi Cărăruș, pentru oaspeţi.

În minutul 33, Corvinul deschide scorul prin Pedro Albino, care, găsit nemarcat în careu de o pasă a lui Neacşa, trage din puternic la vinclu.

Prima repriză se încheie cu oaspeţii în avantaj pe tabela de marcaj.

Repriza secundă debutează cu Sepsi OSK având mai mult posesia, dar fără să-şi creeze ocazii clare la poarta lui Sandu.

Prima acţiune mai periculoasă o au jucătorii Corvinului (min. 57), care ajung să combine nepermis de liberi în careul gazdelor, dar Buziuc ratează ţinta din apropiere.

Prinzând curaj, oaspeţii îşi mai trec în cont cîteva situaţii potenţial periculoase, pentru gazde Oberlin ratând o reluare spectaculoasă în urma unei centrări din lovitură liberă.

În minutul 73, Corvinul reuşeşte să-şi majoreze avantajul: Filip Ilie, abia intrat pe teren, pune latul şi trimite în poartă o minge trimisă în faţa porţii de Bradu.

Conduşi cu 2-0, jucătorii lui Sepsi OSK încearcă să riposteze, dar singura acţiune de menţionat îi aparține aceluiaşi Oberlin, care şutează de pe dreapta, din unghi închis şi portarul oaspeţilor boxează de lângă bară.

Sepsi OSK - Corvinul Hunedoara 0-2 (0-1)

Stadion: Sepsi Duna Arena (Sfântu Gheorghe – Covasna). 

Au marcat: Albino (33) şi Ilie (73).

Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova – Dolj). Asistenți: Daniel Vlase (Galaţi) și Ioan Daniel Humiţa (Armeniş – Caraş Severin). Rezervă: Darius Florin Iviniș (Zlatna – Alba). 

Sepsi OSK: Bg. Ungureanu – Oteliță, Vîrtej, Tamm, Vianna (Techereș 74′) – Dani Iglesias (Rob. Silaghi 74′), R. Cîmpean – Oberlin, Cos. Matei (cpt.)(Drăghiceanu 46′), Batzula (Ghimfuș 60′) – M. Coman (Neskovic 46′)

Antrenor: Ovidiu Burcă

Corvinul: Sandu – Pedro Albino, Fl. Ilie, Manolache, Pădurariu – Cărăruș, Bradu – Ribeiro, Neacșa (cpt.), Pîrvulescu – Buziuc

Antrenor: Florin Maxim

Surse: liga2.prosport.ro, digisport.ro

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.