Sepsi OSK la prima victorie din retur
Pe Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe, Sepsi OSK a învins-o cu rezultatul de 4 - 1 pe Astra Giurgiu, în cadrul etapei a 18-a din Liga 1 și astfel echipa noastră a obținut prima victorie din retur, care o menține pe poziția a patra a clasamentului.
Deși prima ocazie de gol a partidei a aparținut oaspeților, Sepsi OSK a fost cea care a marcat prima prin Kovács. În minutul 11, Dimitrov a centrat perfect la limita careului mic, de unde Kovács a reluat cu capul fără speranțe pentru M.Popa. Finalul primei reprize a fost incendiar. M.Popa, portarul giurgiuvenilor l-a faultat pe Eder Gonzales, iar Vașvari a punctat din penalty, în minutul 41. Apoi, înainte de intrarea la cabine, Eder Gonzales a mai trimis o dată balonul în poarta Astrei, astfel că la pauză Sepsi OSK avea un avantaj de 3-0.
După reluare aspectul jocul s-a echilibrat, aceasta și pe fondul avantajului consistent al echipei noastre, luat în primele 45 de minute. În cele din urmă tot Sepsi OSK a marcat. Abia intrat pe teren în locul lui Safranko, Bajrovic a dus scorul la 4-0, în minutul 75. Golul de onoare al Astrei a fost de fapt un autogol, al lui Tincu, când mai erau patru minute până la ultimul fluier al arbitrului.
În următoarea etapă, Sepsi OSK va juca pe terenul echipei Viitorul Constanța, partidă programată pentru data de 26 ianuarie.
Liga 1, Etapa a 18-a
Sepsi OSK-Astra Giurgiu 4-1 (3-0)
Arbitru: Colţescu Sebastian (Craiova) -A sistenți: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava) și Artene Ovidiu (Vaslui)
Au marcat: Kovács (11’), Vașvari (41’-penalty), Eder Gonzales (45’), Bajrovic (75’) - Tincu (86’-autogol)
Cartonașe galbene: Kovács (43’)-Găman (82’)
SEPSI OSK: Niczuly - Dimitrov, Tincu, B. Mitrea (Purece 80’), Csiszer – Kovacs (Markovic 66’), Vașvari, Fofana, Eder Gonzales (Dumitrescu 80’) – Safranko (Bajrovic 72’), N. Tamaș.
Antrenor: Leo Grozavu
ASTRA: M. Popa - De Sousa, Graovac, Găman, David Bruno – Crepulja (Boe-Kane 80’) – Stahl (Merloi 62’), Răduț (Balaure 62’), Canadija (Wutrich 46’), V. Gheorghe (Budescu 46’) – Montini.
Antrenor: Eugen Neagoe
Sursă foto: Facebook/ Sepsi OSK.
Marius Raczek