Sepsi OSK învinsă la limită pe terenul campioanei en-titre
În etapa a 14-a din Superliga, Sepsi OSK a pierdut la limită, rezultat 2-1, pe terenul campioanei en-titre, CFR Cluj, deși elevii lui Cristiano Bergodi au deschis scorul, însă au încasat un gol pe finalul partidei.
Partida a început cu CFR Cluj în ofensivă, și până în minutul 10 elevii lui Dan Petrescu au fost de trei ori periculoși la poarta lui Niczuly. În stilul caracteristic al clujenilor, aceștia au încercat să intre în avantaj, dar Sepsi OSK a echilibrat jocul și Camora a scos de pe linia porții reluarea lui Dumitrescu, după un corner. Mai mult, Scuffet a respins din vinclu șutul lui Ștefănescu, pentru ca apoi același Ștefănescu să execute un corner, iar Ciobotariu să reia cu capul în poartă. Avantajul covăsnenilor nu a durat pentru mult timp, căci, tot după un corner, gazdele au egalat prin Matias, care a profitat de ezitarea defensivei noastre. Astfel, la pauză s-a intrat cu rezultatul de 1-1.
Partea secundă a fost mai mult o luptă surdă între cele două echipe, fără ca vreuna să iasă în evidență în ceea ce privește ocaziile de poartă. CFR Cluj, însă, avea să dea lovitura de grație în minutul 84, atunci când Boateng a centrat în careu, iar Muhar a reluat cu capul, jos la colț, pentru golul care a asigurat victoria clujenilor. La ultima fază, Sepsi OSK putea salva un punct, dar Rondon, din poziție bună, nu a nimerit cadrul porții gazdelor.
Sepsi OSK se află în acest moment pe locul șase în clasament, iar dacă FCSB, următoarea adversară din campionat pentru alb-roșii, își va câștiga partidele restante, poziția ar putea fi sub zona de Play-Off.
Superliga, Etapa 14
CFR Cluj-Sepsi OSK 2-1 (1-1)
Au marcat: Matias (33’), Muhar (84’) – Ciobotariu (27’)
Cartonașe galbene: Malele (29’), Kolinger (37’), Deac (64’), Matias (69’), Muhar (90’) – Aganovic (7’), Matei (68’), Bălașa (77’)
Arbitru: Kovács István. Asistenți: Ovidiu Artene, Mihai Marica
CFR Cluj: Scuffet – Manea, Matias, Kolinger, Camora – Deac (Braun 81’), Boateng, Muhar – Yeboah (Roger 74’), Malele (Janga 46’), Petrila (Bîrligea 74’). Antrenor: Dan Petrescu.
Sepsi OSK: Niczuly – Dimitrov, Bălașa, Ciobotariu (Tamás 46’), Dumitrescu – Ștefănescu, Păun, Matei (Achahbar 74’), Aganovic (Rondon 90’) – Varga (I. Gheorghe 65’), Tudorie (Safranko 73’). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook