Sepsi OSK are nevoie de punctele din meciul cu UTA
Superliga continuă cu partidele din etapa a 19-a, o rundă care va fi deschisă astăzi, 2 decembrie, cu începere de la ora 15:30, când Sepsi OSK o va întâlni, la Arad, pe UTA.
Se anunță o partidă extrem de disputată, ambele echipe având nevoie de victorie și implicit de punctele puse în joc. Sepsi OSK ocupă, în acest moment, poziția a opta în clasament și probabil, cum FCSB mai are de disputat două restanțe, o va lua ca reper pentru un loc în Play-Off pe FC Hermannstadt, de care o despart două puncte. Înaintea partidei de la Arad, trupa lui Cristiano Bergodi are o serie de două victorii consecutive, un 5-0 pe terenul echipei FC Argeș, respectiv acel 2-0, acasă, cu Petrolul Ploiești.
UTA ocupă poziția a 14-a, doar 17 puncte după 18 partide disputate. Bilanțul arădenilor din ultimele cinci partide este de patru înfrângeri și o remiză, aceștia cunoscând gustul victoriei în luna septembrie, când au învins în deplasare la FC Botoșani. În pauza competițională, UTA a disputat două partide amicale, ambele câștigate, cu echipe din Serbia, 2-1 cu Vojvodina și 2-0 cu Vrsac.
Istoricul întâlnirilor directe dintre Sepsi OSk și UTA, în primul eșalon valoric, consemnează șase partide, două victorii revenind covăsnenilor, tot două echipei din Banat, de asemenea alte două întâlniri terminându-se indecis, scor alb, 0-0. Tot 0-0 s-a înregistrat și în partida tur, care s-a disputat la Sfântu Gheorghe.
Pentru Sepsi OSK, Arena Francisc Neuman din Arad are o semnificație aparte, fiind locul unde covăsnenii au cucerit SuperCupa României, așadar speranțe îndreptățite pentru un rezultat pozitiv al echipei noastre.
Sursa foto: Facebook/Sepsi OSK.