SPORT 10 august 2022

Sepsi OSK a urcat pe locul șase în clasament

de Marius Raczek | 846 vizualizări

Etapa a patra din Superliga nu a fost una prea bună pentru gazde, doar Rapid și FC Hermannstadt reușind să se impună pe propriul teren, jocul rezultatelor ajutând-o însă pe Sepsi OSK să urce o poziție în clasament.

Așa cum s-a întâmplat și în anterioarele ediții, Sepsi OSK nu se dezminte, fiind o adevărată campioană a remizelor. După patru etape, Sepsi OSK a adunat trei rezultate de egalitate, la fel ca și FCSB, dintre echipele implicate și în cupele europene doar CFR Cluj reușind să țină pasul și să ocupe prima poziție a clasamentului.

Sepsi OSK a profitat de înfrângerea celor de la FC Argeș pe terenul Rapidului. Deocamdată, situația în campionat este bună, chiar dacă jocul cu UTA nu a fost la înălțimea așteptărilor. Poate și absența lui Marius Ștefănescu se resimte mai mult decât ar trebui, atât la Ljubljana, iar apoi cu Djurgardens IF, dar mai ales cu UTA, fazele de poartă construindu-se cu dificultate. Și fără a marca este greu să câștigi. Totuși, un punct e un punct și în anumite circumstanțe este partea plină a paharului, nu mai contează cele două puncte pierdute.

Nici următorul meci nu va fi ușor pentru elevii lui Cristiano Bergodi, căci de la Stockholm drumul va duce pe terenul celor de la FC Voluntari, o echipă atât de dragă nouă, dar care cu siguranță nu uită finala de Cupă pierdută.

Sursa foto: Facebook/Sepsi OSK

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.