Rezultate meritorii la judo pentru sportivii de la CSM Sfântu Gheorghe
Weekendul trecut, în Sala de Sport din Miercurea Ciuc s-au desfășurat Campionatul Național pe echipe Judo, U18 ani, respectiv Campionatul Național de Judo Ne-Waza, U18 ani, competiții la care au participat peste 500 sportivi înscriși la probele pe echipe și individual.
Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe a fost prezent cu doi sportivi legitimați la secția judo, sub îndrumarea antrenorului de judo și arte marțiale, Petru Oltean.Rezultatele înregistrate au fost următoarele:
– Adrian Stănciuleasa, multiplu campion național de judo, specialist în probele de ne-waza, la categoria -66 kg, s-a clasat pe locul V. Din punctul de vedere al clubului, arbitrajul l-a defavorizat pe sportivul de la CSM Sfântu Gheorghe, atât în semifinale, cât și în finala mica, rezultatul putând fi mai bun;
– La categoria -81kg, Gabriel Munteanu a cedat în primul tur.
Trebuie menționat aspectul că sportivii de la CSM Sfântu Gheorghe au fost mai mici, atât ca vârstă, dar și în privința greutății, din această perspectivă, totuși, Adrian Stănculeasa a fost la un pas de podium.
Tot la finalul săptămânii trecute, stațiunea Harghita Băi a fost gazda unui stagiu de perfecționare centralizată în arte marțiale și judo. Asociația Clubul Sportiv Samurai OPS Sfântu Gheorghe a fost prezentă la eveniment cu cinci sportivi și doi antrenori, participare fiind finanțată în parte prin proiectul ”Sfântu Gheorghe Sprijină Sportul în Anul 2023”. În cadrul acestui stagiu au fost studiate regulamentele de arbitraj în cele două ramuri sportive. A fost o acțiune binevenită, mail ales că în perioada 10-12 noiembrie 2023, Sfântu Gheorghe va fi gazda competiției „Cupa CSM & Open Sfântu Gheorghe, ediția 2023”, o competiție de nivel național.