SPORT 17 noiembrie 2008

Rezultate bune pentru atleţii covăsneni la crosul „15 noiembrie” de la Braşov

de Covasna Media | 77 vizualizări
Marcel Ionaşcu a sosit al doilea, după finalistul de la Beijing, Ioan Luchianov.

Braşovul a găzduit cea de-a 19-a ediţie a Crosului „15 Noiembrie“, manifestare care a marcat împlinirea a 21 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la uzina Steagu Roşu, din 1987. Ca în fiecare an, la start s-au aliniat şi mulţi sportivi din Sfântu-Gheorghe, rezultatele fiind din cele mai bune. În cursa seniorilor, Marcel Ionaşcu a terminat al doilea după o cursă excelentă în care singurul adversar care i-a fost superior a fost puternicul moldovean Ioan Luchianov, finalist la Jocurile Olimpice de la Beijing în proba de 3000 de metri obstacole. Ionaşcu, în vârstă de 24 de ani, este legitimat la CSM Sfântu-Gheorghe, iar forma bună din ultimă vreme i-a adus convocarea în echipa României la concursul de ekiden (ştafetă pe distanţa maratonului) de la Chiba din Japonia, din 22 noiembrie, acolo unde covăsneanul va alerga 5km. Alţi sportivi cu rezultate bune la Crosul „15 noiembrie“ au fost Ionuţ Lică (CSM ...

Marcel Ionaşcu a sosit al doilea, după finalistul de la Beijing, Ioan Luchianov.

Braşovul a găzduit cea de-a 19-a ediţie a Crosului „15 Noiembrie“, manifestare care a marcat împlinirea a 21 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la uzina Steagu Roşu, din 1987. Ca în fiecare an, la start s-au aliniat şi mulţi sportivi din Sfântu-Gheorghe, rezultatele fiind din cele mai bune. În cursa seniorilor, Marcel Ionaşcu a terminat al doilea după o cursă excelentă în care singurul adversar care i-a fost superior a fost puternicul moldovean Ioan Luchianov, finalist la Jocurile Olimpice de la Beijing în proba de 3000 de metri obstacole. Ionaşcu, în vârstă de 24 de ani, este legitimat la CSM Sfântu-Gheorghe, iar forma bună din ultimă vreme i-a adus convocarea în echipa României la concursul de ekiden (ştafetă pe distanţa maratonului) de la Chiba din Japonia, din 22 noiembrie, acolo unde covăsneanul va alerga 5km. Alţi sportivi cu rezultate bune la Crosul „15 noiembrie“ au fost Ionuţ Lică (CSM Sfântu-Gheorghe) primul la categoria juniori II şi Florin Năstase, al treilea la juniori I. În concursul junioarelor III, Xenia Bitai (Liceul Reformat), Sorina Tancău (Şcoala Varadi Jozsef) şi Monica Almăşan (Colegiul Mihai Viteazul) s-au clasat pe locurile 4,5 şi 6. La copii I – fete, Patricia Mihalcă (Colegiul Mihai Viteazul) s-a clasat a doua, iar Karola Zsiga (Şcoala Varadi Jozsef) a sosit a patra. La copii II – fete, primele trei locuri au fost obţinute de trei sportive din Sfântu-Gheorghe, Szucs Noemi (Mikes Kelemen), Czirmai Janka (Szekely Miko) şi Zsiga Szidonia (Varadi Jozsef). La cursa veteranelor au participat şi Szabo Iren şi Pal Erzsebet, de la Cercul de alergare „Gall Lajos“.

Andra Munteanu

Teme articol: atletism 15 noiembrie
Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
doru, 3 decembrie 2008
unde putem vedea un clasament general?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.