SPORT 18 iunie 2018

Retrospectivă specială de la Campionat Mondial

de Covasna Media | 729 vizualizări

Primele meciuri de la ediția cu numărul XXI a Campionatului Mondial de fotbal din Rusia, au adus un spectacol savuros, pe care, suntem convinși, l-au gustat și iubitorii sportului cu balonul rotund din județul Covasna.

În meciul de deschidere, Rusia a făcut instrucție cu o echipă modestă din toate punctele de vedere, Arabia Saudită, învinsă cu scorul de 5-0. Cerișev a marcat două goluri superbe și a asigurat un important combustibil de optimism suporterilor echipei gazdă.

În aceeași grupă A, Uruguay a avut nevoie de 90 de minute pentru a găsi drumul spre poarta Egiptului. Fundașul celor de la Atletico Madrid, Gimenez, s-a înălțat și a reluat cu capul în plasă, în ultimul minut de joc, pentru un 1-0 important în economia calificării.

Cele două națiuni arabe din grupă nu par a conta în calculele optimilor de finală.

Clasament:

Rusia 3 puncte, golaveraj 5-0

Uruguay 3 puncte, golaveraj 1-0

Egipt 0 puncte

Arabia Saudită 0 puncte

În grupa B s-a disputat prima ”finală” a acestui turneu final. Spania și Portugalia s-au întrecut în virtuozități fotbalistice, așa că a ieșit, până la urmă, un echitabil 3-3. Starul lusitanilor, Cristiano Ronaldo, a marcat un hat-trick excepțional. El a transformat primul penalty al competiției, apoi a profitat de greșeala lui De Gea, portarul spaniol, pentru ca în ultimul minut să transforme și o lovitură liberă de la 18 metri, pentru  egalare miraculoasă. Spaniolii, cu Fernando Hierro devenit antrenor principal înainte cu 48 de ore de acest meci, au dat o replică pe măsură. Brazilianul naturalizat Costa a reușit o dublă, iar Nacho a marcat golul meciului, cu un șut care a lovit ambele bare laterale.

În celălalt meci, Maroc și-a marcat în minutul 90, în proprie poartă, cu Iranul, astfel că persanii s-au impus cu 1-0.

Clasament:

Iran 3 puncte

Spania 1 punct

Portugalia 1 punct

Maroc 0 puncte

Grupa C a adus victorii la limită, oarecum norocoase, pentru echipele de pe Bătrânul Continent. Franța a depășit Australia cu 2-1, în timp ce Danemarca a câștigat partida cu Peru, scor 1-0. Bătălia pentru calificare rămâne însă deschisă.

Clasament:

Franța 3 puncte, golaveraj 2-1

Danemarca 3 puncte, golaveraj 1-0

Australia 0 puncte

Peru 0 puncte

Grupa D a început cu o surpriză de proporții, Argentina fiind ținută în șah de ambițioasa națională a Islandei. Aguero a marcat printr-un șut cu sete, în minutul 19, dar Finnbogasson a restabilit egalitatea patru minute mai târziu.

Sud-americanii au atacat mai mult, au și ratat o lovitură de pedeapsă prin Messi, însă nu au mai reușit să înscrie, astfel că rezultatul final a fost cel stabilit la pauză, 1-1.   Islanda este calificată în premieră la un Campionat Mondial, fiind și cea mai mică țară după criteriul populației, care a ajuns vreodată la turneul final planetar.

Croația a abordat interesant meciul contra Nigeriei, îmbinând iureșul ofensiv al unor jucători de certă valoare, cu ideile tactice excepționale ale antrenorului Dalic. Mandzukic a marcat din plonjon, în prima repriză, dar statisticile l-au oferit pe nigerianul Etebo drept autor al unui autogol, mingea fiind deviată de acesta, involuntar, cu călcâiul.

Apoi, în partea a doua a meciului, același Mandzukic a obținut un penalty transformat cu fentă de vedeta Modric. Nigeria s-a prezentat sub nivelul precedentei Cupe Mondiale, Obi Mikel de exemplu fiind apatic.

Clasament:

Croația 3 puncte

Argentina 1 punct

Islanda 1 punct

Nigeria 0 puncte

Vom reveni cu amănunte și despre celelalte partide din grupele preliminare!

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.