SPORT 18 februarie 2020

Problema sălii de gimnastică încă bate pasul pe loc

de Iulia Drăghici - Taraș | 3978 vizualizări

Mai multe săli de sport vor fi modernizate 

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a spus luni că anul acesta mai multe săli de sport ale școlilor din reședința de județ vor beneficia de modernizare. Vestea a venit în contextul în care a fost întrebat, în conferința de prezentare a unei noi intenții de a candida la funcția de primar, dacă între timp s-a găsit o soluție pentru a rezolva problema inexistenței unei săli pentru secția de gimnastică. 

Am discutat cu directorul de la liceul Mikes Kelemen și am discutat cu directorul de la Clubul Sportiv Școlar și anul acesta vom lansa un program de modernizare a sălilor de sport de la școli, în cazul acelor școli unde nu s-a modernizat. Vorbim aici de Váradi, Mihai Viteazul, de Colan, Mikes Kelemen. Vom începe acest proces. Evident, este un proces care va dura un, doi, trei ani, în funcție de starea în care sunt acele săli de sport”, a spus luni primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád. 

Dacă în vara anului trecut, la CSM Sfântu Gheorghe făceau gimnastică 60 de copii, acum au rămas doar 20 de gimnaști, cu vârste între 7 și 14 ani, care continuă activitatea, deocamdată în sala de forță de la „Szabó Kati”, pentru că nu mai există o sală a lor unde să învețe să folosească aparatele specifice acestui sport, atât de iubit și apreciat pe vremuri.

Problema sălii de sport a secției de gimnastică a ieșit la suprafață din primăvara anului trecut, când antrenorul Liviu Botoș, întors din Dubai, a cerut sprijinul autorităților locale pentru a găsi o sală de sport unde micuții gimnaști să poată învăța tainele acestui sport, în condițiile în care sala de la liceul „Mikes Kelemen”, unde se derulau antrenamentele până atunci, era în vizibilă stare de degradare. În acest sens a inițiat o petiție care a fost semnată de un număr de 200 de părinți și susținători ai secției de gimnastică. Aceasta a fost depusă la începutul lunii iunie, atât la Consiliul Local, cât și la cel Județean. 

Între timp, sala a fost închisă pentru reabilitare și cu scopul de a se rezolva problema, au mai fost inițiate și depuse mai multe petiții, cea din urmă adunând peste 440 de semnături. În condițiile în care autoritățile locale au cerut implicarea celor care sunt cointeresați să se pună capăt problemelor legate de lipsa sălii de gimnastică, în octombrie 2019, antrenorul Liviu Botoș anunța că a identificat o sală care ar putea deveni potrivită pentru derularea acestei activități, și anume fosta centrală termică, vizavi de ștrand. 

Dar, deocamdată, se pare că problema rămâne încă deschisă.  

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.