„Povestea unui mountainbiker” încheie seria întâlnirilor organizate în cadrul programului „Mişcare pentru sănătate”
Multiplul campion la mountainbike Molnár Ede va încheia vineri, 7 iunie, şirul întâlnirilor şi prelegerilor organizate de către Asociaţia Fitness Tribe din Sfântu Gheorghe în cadrul programului „Mişcare pentru sănătate”, iniţiat în urmă cu aproape şapte ani cu scopul de a determina cât mai mulţi localnici să facă sport şi să adopte un stil de viaţă sănătos.
Întâlnirea cu Molnár Ede va avea loc de la ora 18,00 în Amfiteatrul Universităţii 'Babeş Bolyai' din Sfântu Gheorghe, sub genericul „Povestea unui mountainbiker”, iar în cadrul acesteia multiplul campion va împărtăşi publicului experienţele şi poveştile din cariera sa sportivă.
Molnár Ede, în vârstă de 29 de ani, este, potrivit Federaţiei Române de Ciclism, „unul dintre cei mai puternici rideri din România”, multiplu campion naţional şi balcanic la numeroase discipline şi ocupant al podiumurilor celor mai importante competiţii din ţară, dar şi din străinătate. La Campionatului European de XCE din 2022, sportivul a câştigat medalia de bronz, la Campionatul European din Turcia desfăşurat anul trecut a urcat pe prima treaptă a podiumului, iar anul acesta reprezentantul echipei naţionale a obţinut prima sa victorie în Cupa Mondială de XCE.
Tot în cadrul programului „Mişcare pentru sănătate”, Asociaţia Fitness Tribe a organizat la sfârşitul săptămânii trecute cea de-a doua ediţie a concursului de ştafetă „Marea provocare de mişcare”, care s-a desfăşurat pe trei secţiuni: 6,12 şi 24 de ore de alergare, mers sau combinaţii ale acestora. La concurs au participat 30 de echipe totalizând 180 de oameni, care au parcurs în total 3.300 de kilometri.
Evenimentul a fost cofinanţat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna, iar următoarea ediţie va avea loc pe 7-8 iunie 2025.
Sursa foto: Molnár Ede/Facebook