SPORT 2 mai 2018

Peste 420 de persoane au ales mișcarea și sănătatea la Zilele Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 952 vizualizări

Participanții la cea de-a 28-a ediție a Zilei de alergare „Gáll Lajos” au avut între 4 și 84 de ani

Zilele Sfântu Gheorghe vin negreșit cu câte o nouă ediție a deja celebrului concurs de alergare „Gáll Lajos”, organizat de cercul cu același nume. Înființată cu un an înaintea zilelor orașului, cursa a ajuns în acest an la a 28-a ediție și a reunit la start peste 420 de persoane, tineri și bătrâni deopotrivă, cu vârste între 4 și 84 de ani.

Cei peste 420 de participanți, din peste 37 de localități, atât din țară, cât și din străinătate (Ungaria, SUA, Austria), au profitat de vremea bună și de soarele de vară și, în uralele susținătorilor, au dus la bun sfârșit misiunea de a alerga în jurul centrului reședinței de județ.

Concursul de alergare pe șosea s-a derulat, ca de obicei, pe două distanțe: 1200 de metri – pentru cei mai tineri și cei mai în vârstă, respectiv 3.000 de metri, pentru cei de vârste mijlocii.

Am avut un timp splendid, cu 215 participanți la prima cursă și 212 la a doua cursă. Am avut 17 categorii de vârstă, de la sub 4 ani, până la peste 80, la bărbați, iar la femei am avut 15 categorii sub 7 ani, până la peste 80 de ani. Cei mai tineri concurenți au avut 4 ani, iar cei mai în vârstă 84 de ani. Nu am numărat, dar precis concurenții au fost din peste 30 de localități din țară și din străinătate – Ungaria și Statele Unite. Scopul acestui concurs este popularizarea alergării și să dăm ocazia să concureze într-un cadru organizat sportivilor, mai tineri, mai în vârstă, la distanțele pe care le pot parcurge”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, președintele Cercului de alergare „Gáll Lajos”, Csutak Tamás.

Octogenarii au încheiat cursa pe podium

Cu aproape 30 de ediții în spate, Ziua de Alergare din Sfântu Gheorghe are și participanți „abonați”, care nu ratează nicio ocazie să vină în reședința județului Covasna pentru a lua parte la acest eveniment. Printre aceștia se numără și cei mai în vârstă participanți, de 84 de ani, veniți tocmai din Gherla și Alba Iulia.

Sunt foarte mulțumit de organizare. Vin aici de vreo 10 ani. Am o sumedenie de premii de la Sfântu Gheorghe. În toți anii am venit cu plăcere. (...) Eu am făcut atletism din 1955. Am sute și mii de kilometri adunați din concursuri. Am ocolit globul pământesc de când particip la concursuri. Am fost cu cei mai mari atleți, chiar și cu cei care l-au cunoscut pe Gáll Lajos. Eu nu l-am cunoscut personal, dar am auzit de el, că a fost cel mai bun atlet”, ne-a declarat Vasile Moldovan, octogenarul din Gherla.

A fost foarte frumos, însă mi s-a părut mai greu pentru soție. Ea s-a apucat de concursuri după 77 de ani. Până atunci nu a mai participat niciodată”, ne-a spus Emil Suflețel, care a adăugat că, dintre toate cele 28 de ediții ale concursului, a ratat doar două sau trei, în rest, în fiecare an a fost prezent la Sfântu Gheorghe. „Eu am fost și la început, în ’90 sau ’91, când a fost prima ediție. Am lipsit la puține ediții. Acum, în ultimii ani, am venit în fiecare an. Îmi place orașul, oamenii, concursul, organizarea”, a mai spus bărbatul în vârstă de 84 de ani din Alba Iulia.

Acțiunea s-a încheiat cu o festivitate de premiere desfășurată la punctul de start, la care a participat chiar și astronautul din Ungaria, Farkas Bertalan, care a avut misiunea de a înmâna o serie de premii.

Evenimentul a fost organizat de Cercul de alergare „Gáll Lajos”,  împreună cu Primăria Sfântu Gheorghe și Direcția județeană pentru Sport și Tineret Covasna.

Rezultate:

Categoriile de vârstă 16-19 și 20-29 ani au alergat sub egida Crosul Tineretului 2018.

 sub 8 ani fete: 1. Vari Hanga (Sf. Gheorghe), 2. Tulit Eszter (Sf. Gheorghe), 3. Deak Anna (Micfalău); băieți: 1. Petres Incze Kolos (Fotoș), 2. Babos Barabas Aron (Sf. Gheorghe), 3. Simniceanu Victor (Sf. Gheorghe);

 8-9 ani fete: 1. Luduș Anamaris (Săcele), 2. Romfeld Fanni (Gheorghieni), 3. Marton Jazmin (Vlahița); băieți: 1. Baciu Gabriel (Mediaș), 2. Simon Levente (Sf. Gheorghe), 3. Vitalyos Gellert (Sf. Gheorghe );

 10-11 ani fete: 1. Giagu Vanesa (Mediaș), 2. Vitalyos Orsolya (Sf. Gheorghe), 3. Pal Boglarka (Gheorghieni); băieți: 1. Mihaly Szabolcs (Tg. Secuiesc), 2. Marin Eduard (Sf. Gheorghe), 3. Kovacs Natan (Brașov);

 12–13 ani fete: 1. Albu Andreea (Mediaș) 2. Sălceanu Alisia (Brașov), 3. Balazs Barbara (Gheorghieni); băieți: 1. Bari Bogdan (Brașov), 2.Tudoran Ianis (Mediaș), 3. Doroga David (Mediaș);

 14–15 ani fete: 1. Mărginean Iulia, (Mediaș) 2. Mărginean Daria (Mediaș), 3. Veress Hanna (Sf. Gheorghe); băieți 1. Coman Teodor (Brașov), 2. Oroian Alexandru (Mediaș), 3. Ifrim Alexandru (Sf. Gheorghe);

 16–19 ani fete: 1. Obrejan Silvia (Mediaș) 2. Păcurariu-Nagy Diana (Sf. Gheorghe), 3. Török Eszter (M. Ciuc), băieți: 1. Koós Loránd (Sf. Gheorghe), 2. Antal Daniel (Valea Strâmbă), 3. Kerekes Hunor (Boroșneu Mare);

 20–29 ani femei: 1. Magyarosi Orsolya 2. Szucs Noémi, 3. Szocs Emoke (toate din Sf. Gheorghe); bărbați: 1. Surlea Gheorghe (Brașov), 2.Becica David (Brașov) , 3. Rotaru Andrei (Buzău);

 30–39 ani femei: 1. Borsos Mónika (Sf. Gheorghe), 2. Pataki Eniko (SUA), 3. Doczi Linda (Sf. Gheorghe); bărbați: 1. Kelemen Peter (Sf. Gheorghe), 2. Marton Szabolcs (Vlăhița), 3. Bartha Arpad (Sf. Gheorghe);

 40–44 ani femei: 1. Herman Maria (Mediaș), 2 Ludușan Diana (Săcele), 3. Suciu Silvia (Sf. Gheorghe); bărbați: 1. Pulugor Jozsef (Sf. Gheorghe), 2. Lihaciu Stefan (Brașov), 3. Romfeld Laszlo (Gheorghieni);

 45–49 ani femei: 1. Simon Rita Tunde, 2. Dombi Tunde, 3. Nagy Katalin (toate din Sf. Gheorghe); bărbați: 1. Mezdrea Adrian (Brașov), 2. Preda Imre, 3. Kátai Ferenc (ambii din Sf. Gheorghe);

 50–54 ani femei: 1. Erkine Monika (Varpalota), 2. Szőcs Emese (Sf. Gheorghe), 3. Lungu Olga (Bodoc); bărbați: 1. Florea Niculae (Găiesti), 2 Szőcs Domokos, 3. Vajna Miklos (ambii din Sf. Gheorghe);

 55–59 ani femei: 1 Szabo Iren, 2. Nagy Ella (ambele din Sf. Gheorghe); bărbați 1. Spinachi Ilie (M. Ciuc), 2. Ganea Gheorghe (Sf. Gheorghe), 3. Apostol Gheorghe (Găiești);

 60–64 ani femei: 1. Grépály Gizella (Sf. Gheorghe), 2. Madarász Enikő (Gheorghieni), 3. Tamas Agnes (Várpalota);  bărbați: 1. Benchea Joca Martin (Bacău), 2. Imre István (M. Ciuc), 3. Tanko Vilmos (Sf. Gheorghe);

 65–69 ani femei: 1. Páll Erzsébet (Sf. Gheorghe); bărbați: 1. Covaciu Augustin (Sf. Gheorghe), 2. Molnár János (Valea Strâmbă), 3. Bartalis László ( Gheorghieni);

 70–74 ani femei: 1. Margareta Sufleţel (Alba Iulia); bărbați: 1. Tănăsie Marian (Pitești), 2. Benő Zoltán (Delnița), 3. Martos Péter (Várpalota);

 75–79 ani bărbați 1. Ionescu Anton (Găiesti), 2. Burlacu Ioan (Iași);

 peste 80 bărbați: 1. Ilie Ivanovici (Găieşti), 2. Moldovan Vasile (Gherla), 3. Suflețel Emil (Alba Iulia).

 Open Copii fete: 1. Iulia Mărginean, 2. Daria Mărginean, 3. Albu Andrea, băieți: 1. Coman Teodor, 2. Oroian Alexandru, 3. Ifrim Dumitru; Open Adulți: femei 1. Obrejan Silvia 2. Păcurariu-Nagy Diana  3.Török Eszter; bărbați: 1. Surlea Gheorghe, 2. Becica David,  3. Rotaru Andrei.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.