SPORT 18 noiembrie 2022

Patru partide și o mare victorie pentru Háromszéki Ágyúsok

de Marius Raczek | 711 vizualizări

În Campionatul Național de hochei se joacă la foc automat, echipa din Târgu Secuiesc, Háromszéki Ágyúsok, disputând în decursul a șase zile nu mai puțin de patru partide, dintre care trebuie remarcat succesul de la Miercurea Ciuc, campionii en-titre.

Seria celor patru partide a început pe patinoarul Vákár Lajos, fieful campioanei en-titre, SC Miercurea Ciuc, unde Háromszéki Ágyúsok s-au impus cu rezultatul de 3-1 (2-1, 0-0, 1-0), prin golurile marcate de Bolshkov, Ilyás și Biró. Desigur, revanșa de a doua zi a revenit gazdelor, o echipă mult mai puternică, cu rezultatul de 6-1 (1-0, 2-0, 3-1), unicul gol fiind marcat de Bolshakov.

De la Miercurea Ciuc, elevii lui Pelle Torstensson au poposit la Brașov pentru dubla cu Corona. Primul meci a fost extrem de echilibrat, iar gazdele s-au impus cu 3-2 (1-0, 1-1, 1-1), așa cum o arată și scorul pe reprize Corona câștigând prin evoluția din prima parte. Cele două goluri pentru Háromszéki Ágyúsok au fost marcate de Szabú și Paior. Al doilea meci a revenit tot Coronei Brașov, rezultat 4-1 (0-0, 3-0, 1-1), golul trupei din Târgu Secuiesc avându-l ca autor pe Horváth.

Háromszéki Ágyúsok vor reveni pe gheață în data de 23 noiembrie, la Târgu Secuiesc, când o vor avea ca adversară pe SC Miercurea Ciuc.

Sursa foto: agyusok.ro

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.