O partidă de trei puncte
În etapa a treia din Superliga, duminică, 31 august, cu începere de la ora 18:30, pe stadionul Ilie Oană, Sepsi OSK va fi față în față cu Petrolul Ploiești, o partidă din care alb-roșiii pot lua toate punctele puse în joc.
Fără a subestima niciun adversar, bazându-ne doar pe cele văzute și demonstrate de la începutul sezonului, Sepsi OSK nu-și poate propune decât o victorie pe terenul nou-promovatei Petrolul Ploiești. Elevii lui Cristiano Bergodi nu au dezamăgit până acum, cu un punct important adus dintr-o deplasare grea, la Craiova, și un succes, care a fost scorul etapei, în partida cu FC Argeș.
Revenită după mai mulți ani în primul eșalon valoric, Petrolul Ploiești nu a avut un start de sezon pe măsura așteptării numeroșilor suporteri. Două partide, ambele încheiate cu înfrângeri, este bilanțul galben-albaștrilor, mai mult fără vreun gol marcat, o linie de clasament inferioară acesteia având doar CS Mioveni.
Sepsi OSK și Petrolul Ploiești s-au întâlnit într-o partidă oficială în 2020, în cadrul sferturilor de finală ale Cupei României. Alb-roșiii au avut câștig de cauză, chiar la Ploiești, unde s-au impus cu rezultatul de 1-0, gol marcat de Dumiter.
Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook