Interviu cu pilotul de raliu, Szabó Csongor

Ca aproape orice băiat, Szabó Csongor a avut o pasiune pentru mașini încă din copilărie, doar că în cazul lui aceasta a fost dusă la noi limite. A descoperit calea către automobilismul sportiv la vârsta de 25 de ani, iar acum are o experiență de peste un deceniu. Împreună cu Rareș Fetean, copilotul său, formează echipajul Sonic Motorsport, iar titlul de campion balcanic este cel de care pilotul din Sfântu Gheorghe s-a declarat a fi cel mai mândru. Are două vise mari. Să concureze cu o mașină R5 și fiica să-i pășească pe urme. Cei care îi cunosc ambiția și dragostea cu care se dăruiește motorsportului, vor spune, cu siguranță, că nu mai e mult până când ambele vor deveni realitate. Despre evoluția automobilismului în România, despre riscurile și costurile unuia dintre cele mai scumpe sporturi, dar și despre gestul pe care l-a făcut pentru mecanicul său, în următorul interviu.

– Te rog să explici ce înseamnă raliul, pentru că, probabil, nu multă lume e familiarizată cu acest termen.

– În primul rând, la noi în țară, e o problemă cu termenul acesta. Orice sport auto la noi e raliu. Dar nu este așa. Raliul este un sport destul de complex. Este o ramură a motorsportului diferită de celelalte pentru că nu ești singur în mașină, ai și copilot, care deși e oarecum în umbră și lumea nu știe foarte multe despre el, are un rol la fel de important ca al pilotului. Dacă o competiție pe circuit, de exemplu, se desfășoară pe pistă și se merge roată, un raliu e compus din mai multe probe.

– Cum ai ajuns să te îndrăgostești de motorsport?

– Mereu am fost atras de motorsport, dar ținând cont de faptul că tatăl meu a făcut motociclism și după un accident grav s-a lăsat, el a încercat să mă dirijeze oriunde, numai la motorsport nu. Am încercat toate sporturile posibile, iar tot automobilismul a început când mi-am luat un ATV. La un moment dat am schimbat ATV-ul cu un quad care era mai de curse și ne-am dus la un concurs de off road în 2005. (...) Apoi am început cu VTM-ul, adică cu viteza în coastă. Atunci am construit o mașină, un Golf 2. Pe această mașină am învățat mecanica mașinii. Atât am reparat și muncit la mașina asta, încât nu prea am savurat cursa, dar a fost o lecție, am învățat multe detalii.

– La ce vârstă ai mers la primul concurs?

– A fost în 2006, aveam 25 de ani atunci.

– Care este cel mai bun titlu pe care l-ai obținut până acum?

– Clar, fără doar și poate, este titlul de campion balcanic de anul trecut.

– Ai participat an de an la Campionatul Național de Raliu?

– Am început să participăm în 2008. Deși am avut câteva etape ratate din cauza problemelor tehnice mai grave, suntem prezenți an de an la Campionatul Național.

– Cum crezi că a evoluat Campionatul Național de Raliuri în 10 ani?

– Când am început erau alte mașini. Și atunci era bătălie, dar mașinile oarecum nu erau atât de bine pregătite. De câțiva ani a explodat motorsportul și în momentul de față este o ramură sportivă foarte exclusivistă. Cu o mașină pregătită acasă sau luată cu 3.000-5.000 de euro, nu ai ce căuta la competiție. A crescut foarte mult motorsportul în România, dar cu creșterea asta, din păcate, sunt foarte mulți tineri care au talent, dar nu au cum să lovească mingea pentru că vorbim de niște sume imense. E cel mai scump sport în care sunt cei mai mulți bani la mijloc ca investiție.

– Ai participat la competiții și în afara țări. Pot fi comparate competițiile din străinătate cu cele din România?

– În străinătate am simțit diferența la verificările tehnice ale mașinii înainte de raliu care sunt mult mai amănunțite acolo. Aici în multe cazuri se pune accent pe detalii nu atât de importante și nu punem accent pe niște lucruri elementare. Un simplu exemplu, în Portugalia au verificat dacă îmi merg stopurile, farurile, semnalizarea și claxonul. În România niciodată nu a fost verificată chestia asta. Am simțit o diferență, în primul rând, cum se pune accent pe viața mea. Avem de crescut. Aici avem niște trasee foarte frumoase, care, din păcate, sunt aceleași an de an. Diferență între probe nu aș putea să fac, singura diferență este că eu sunt obișnuit cu probele de aici, cu cele de acolo, nu. Asta e o provocare pentru mine.

– La finalul unui raliu, care este cea mai mare satisfacție?

– Cea mai mare satisfacție este în primul rând când trecem de rampa de sosire. Clar, satisfacția e cu atât mai mare dacă reușim să îndeplinim în totalitate obiectivele propuse.

– Care raliu este cel mai așteptat de echipajul Sonic Motorsport din calendarul 2019?

– Fiecare raliu are punctul lui forte. Probele din Harghita de exemplu le așteptăm foarte mult. Sunt pe asfalt, dar e o probă foarte îngustă care ne place foarte mult. Dacă e să scot în evidență un raliu, în 2019 ne-am propus și sper să ne iasă să ajungem la Sliven-ul din Bulgaria.

– În perioada rece a anului aveți parte de o activitate redusă din punct de vedere al concursurilor. Ce se întâmplă în pauză competițională?  

– Noi o numim perioada de hibernare, iar lumea crede că nu se întâmplă nimic atunci. De fapt, se întâmplă multe lucruri, chiar dacă nu suntem pe prim-plan, pregătim sezonul următor. Mașina se desface, e revizionată, reconstruită în unele cazuri, cum e și cazul meu. Am primit o caroserie nouă, acum o să plece în Ungaria și primește și inimă nouă, deci motorul va fi revizionat. În plus, luptăm foarte mult cu bugetul și mai e și pregătirea fizică.

– În ce măsura mașina pe care o ai acum, Ford Fiesta R2, a contribuit la progresul tău?

– Cu siguranță a contribuit. Este prima mașină cu adevărat făcută și gândită pentru motorsport. Mașina e de vis, o am din 2017 și o cheamă Tina. Nu se poate compara cu mașinile cu care am concurat înainte, dar e și mai scumpă întreținerea ei. Bugetul meu pe un sezon e undeva la 60-70 de mii de euro și asta cu limite, dintre care bugetul pentru întreținere ajunge la 30-40 de mii de euro.

– La începutul lunii a avut loc a XII-a ediție a competiției Winter Rally Covasna. Cu ce amintiri ai rămas?

– A fost prima ediție la care nu am participat ca pilot și m-am implicat în organizare. Anul trecut am făcut foarte mulți kilometri cu mașina și eram oarecum obosit, aveam și ceva probleme minore de sănătate care nu neapărat m-ar fi afectat, dar am zis că e bine să fac o pauză. Mecanicul meu pe care îl am din Ungaria, e de foarte mulți ani alături de mine și an de an e prezent 24 din 24 dacă îl solicit, își pune sufletul. Anul acesta am hotărât cu tatăl meu să-i fac un cadou și l-am înscris la Winter Rally și s-a dat cu mașina mea. L-am văzut o săptămână întreagă cum s-a bucurat și cum a savurat ca un copil totul. Dar tot nu m-am abținut și la teste m-am dat și eu cu mașina, am făcut câteva ture.

– Se întâmplă să aveți parte de abandon tehnic. Ce simte un pilot în acele momente?

– Depinde de la caz la caz. Am avut un abandon și în 2018 la Cluj cu Fiesta. Mi s-a stricat clapeta de accelerație. Eram trist pentru că atunci conduceam raliul, dar asta e, se mai întâmplă. În schimb, doi ani la rând am pierdut titlul din cauza abandonului. În 2015 conduceam clasamentul, conduceam raliul și pe ultima probă la o denivelare mi-a zburat cu totul roata din dreapta din față. Acolo stăteam în mașină și plângeam. Era miza foarte mare. Ideea e că diferă reacția de la caz la caz.  

– Premiile adesea se limitează la cupe și la medalii. Un pilot aflat la început de carieră cum se descurcă din punct de vedere financiar?

– Cu banii de acasă dacă au, iar dacă nu au ceva sponsori în spatele lor, nu au cum să se descurce. Pentru cei care sunt la început de carieră e foarte greu să se descurce dacă nu au un ban frumos de acasă. Ori te-ai născut bogat, ori ai câștigat la loto, altfel nu ai ce căuta în motorsport, din păcate.

– La ce riscuri se supune un pilot de raliu în timpul concursului?

– Nu sunt riscuri (râde). Riscuri sunt, dar nu ne gândim la asta. Suntem conștienți de multe detalii, dar niciodată nu vorbim de ele. Când mergi la limită, sunt șanse să sari afară. Ce fac zi de zi cu mașina de stradă e mult mai periculos. E mult mai ușor să mori într-o mașină de stradă, decât în una de curse.

– Cum este relația pilot-copilot?

– Mai bună decât o căsnicie reușită. E ceva aparte. Trebuie să fie în mașina de curse o armonie totală. Nici cea mai mică tensiune nu trebuie să existe ca pilotul să fie liniștit și concentrat la ce trebuie să facă. Îți lași viața în mâinile lui și invers. E ceva unic, e o relație bine sudată în cazul nostru. Nu e tensiune absolut deloc între noi, nici în mașina de curse, nici în afară. Rareș deja mă simte și mă pune la punct în momentele tensionate.

– O echipă nu este formată doar din pilot și copilot cum se vede. Cine mai stă în spatele reușitelor?

– În primul rând e echipa pilot-copilot. E echipa mecanică care are și ea un aport foarte mare în a pregăti mașina. Să nu uităm de sponsori care sunt un factor foarte important. Partenerii media sunt la fel de importanți. În cazul meu mai e poliția, pompierii, salvarea, care atunci când fac teste vin și asigură perimetrul. Sun foarte mulți oameni în spatele unui echipaj, care direct sau indirect ajută.

– Ce calități trebuie să aibă o persoană care vrea să devină pilot de raliu?  

– Pe lângă faptul că trebuie să fie potent financiar, trebuie să aibă și talent. Trebuie să ai mână, trebuie să simți, să ajungi la nivelul acela când la o viteză foarte mare să te poți efectiv juca cu mașina. Cu Fiesta am simțit cel mai bine diferența între a merge oarecum stresat, sau când efectiv mă rupeam de lume și de realitate și savuram probele.

– Care este cel mai mare vis al tău din puncte de vedere sportiv?

– Nu știu dacă mai am vise. În fiecare an îmi propun un obiectiv și acolo încerc să ajung. De fapt, un vis aș avea. Am și zis că o să mă retrag din motorsport când o să mă dau cu un R5, deci o mașină de top. Acela va fi un ultim moft pe care o să mi-l fac. Un alt vis probabil ar fi să pășească fiica mea pe urmele mele și să îi placă motorsportul.

– Din afară lumea ar putea crede că un pilot are tendința să meargă cu viteză și în afara concursului. În cazul tău cum este?

– Ținând cont că la raliu ne facem damblaua, în traficul de zi cu zi sunt foarte liniștit. Niciodată nu sar calul, singura chestie e că merg foarte constant și sunt cazuri când frânez un pic mai târziu, intru în curbă un pic mai tare față de un șofer normal, dar nu fac depășiri nebunești, nu fac curse, deci sunt foarte calculat în traficul de zi cu zi.

– Care e următoarea competiție pentru care vă pregătiți și care sunt principalele obiective pentru sezonul 2019?

– Urmează Raliul Argeșului în aprilie. Acolo începe campionatul. Încercăm să ne facem bugetul necesar ca să participăm în Campionatul Național. Încă stăm oarecum prost la acest capitol. Încercăm să apărăm titlul în țară la clasa 7 unde concurăm. Vrem să creștem ritmul, să fim mult mai competitivi, să obținem timpi mai buni pe probe pentru că asta e satisfacția noastră. Pe plan secund mă gândesc la Balkan Rally Trophy unde mi-aș dori să am șansa să-mi apăr titlul.

– Spuneai mai demult că te gândeai să abandonezi motorsportul. Ce crezi că te-a motivat să continui?

– Motorsportul e ca un drog. Odată ce te-ai apucat e greu să renunți. Am ajuns la un nivel în care e foarte greu, mai ales financiar și îmi ia foarte mul timp și din cauza asta am simțit că am ajuns la un nivel care e mult mai mult decât ce mi-am dorit când am început acest sport. Dar sunt optimist, împreună cu Rareș am ajuns la concluzia că totuși se poate și ne-am propus alte obiective și sper să ne iasă. Clar, în continuare sunt de părere că trebuie să încerc să mă dau mai mult de plăcere și să las oarecum profesionalismul la o parte. O să mai trag până îmi îndeplinesc visul: să fiu la start cu un R5.