SPORT 5 iulie 2021

Ministrul Novák, la Olteni: „Mă bucur de fiecare dată când merg în Covasna, pentru că pot constata cu mare satisfacție rezultatele muncii unor oameni dedicați și pricepuți”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1586 vizualizări

Concursul internațional de atelaje, desfășurat în acest sfârșit de săptămână în satul Olteni din comuna Bodoc, a avut parte de oaspeți de la nivel înalt. Vineri, la deschidere, a fost prezent ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novák. 

Am participat la un eveniment special – un concurs internațional de atelaje. Și locul este special – o pistă de atelaje unică în România, unde se pot organiza astfel de evenimente la standardele cele mai înalte. Mă bucur de fiecare dată când merg în Covasna, pentru că pot constata cu mare satisfacție rezultatele muncii unor oameni dedicați și pricepuți. Ne putem inspira toți de la ei, pentru că au multe proiecte sportive de succes. Le-am împărtășit și eu viziunea mea cu privire la strategia națională pentru sport, fiindcă este important să colectăm cât mai multe păreri și idei în procesul de elaborare care este în curs. Mulțumesc pentru invitație și felicitări organizatorilor!”, a scris ministrul pe pagina lui de Facebook. 

Tot vineri, la deschidere, a fost prezent și ministrului Agriculturii din Ungaria, dr. Nagy István.

Totodată, duminică, la decernarea premiilor a fost anunțată participarea ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna. 

Concursul de atelaje a ajuns în weekend la a treia ediție. La acest eveniment s-au înscris 17 echipe din România şi Ungaria – cea mai mare participare din istoria acestei competiţii, după cum au anunţat organizatorii.

Sursa foto: Facebook/ Tamas Sandor 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.