SPORT 14 mai 2024

Locul patru pentru Sepsi-SIC

de Marius Raczek | 1342 vizualizări

În Final 4, Liga Elitelor U19 la futsal, care s-a disputat la Sfântu Gheorghe, Sepsi-SIC a ocupat poziția a patra, titlul de campioană revenind echipei CFF Clujana Cluj-Napoca.

Prima partidă din cadrul Final 4,  în semifinale, Sepsi-SIC a întâlnit-o pe FK Odorheiu Secuiesc. A fost un meci în care nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei, harghitenii câștigând cu rezultatul de 12-3, pentru alb-verzi golurile fiind reușite de Asztalos (dublă) și Bodor.

După această înfrângere, Sepsi-SIC a jucat pentru medaliile de bronz, într-o dispută mai echilibrată cedând cu 6-4 în fața celor de la ACS Futsal Ceahlăul Piatra Neamț, marcatori fiind: Máté, Király (dublă) și  Kusztos.

Astfel, Sepsi-SIC a terminat competiția și sezonul 2023-2024 pe poziția a patra, titlul de campioană fiind cucerit de CFF Clujana Cluj-Napoca care a trecut în finală de FK Odorheiu Secuiesc cu rezultatul de 6-2.

Sursa foto: Sepsi-SIC/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.