SPORT 20 octombrie 2014

„Îngerul” din poarta FC Sepsi

de Székely Emőke | 311 vizualizări

Are un nume predestinat – Miguel Angel Molina Davila – și este noul portar al echipei de futsal FC Sepsi Sfântu Gheorghe. Mutarea a fost necesară după ce portarul numărul 1 și căpitanul echipei, Andrei Grigoraș, a suferit un accident rutier și este nevoit să stea departe de terenul de joc. Astfel brigada spaniolă a alb-verzilor numără patru membri, iar pe noul goalkeeper l-am întrebat despre primele sale impresii despre oraș, oameni şi echipă.

miguel molina futsal octombrie 2014 - 2

– Ești de câteva săptămâni la Sfântu Gheorghe. Cum ți se pare orașul?

– Este un oraș drăguț, unde mă simt aproape ca acasă. Spun aproape pentru că pentru mine acasă înseamnă familie, iar familia mea nu poate fi aici. Dar mă simt bine, până acum totul este OK.

– Cum te-au primit oamenii de aici?

– Este interesant faptul că deși majoritatea lor nu cunosc limba spaniolă, iar eu nu vorbesc nici româna, nici maghiara, ne înțelegem foarte bine. Cei pe care i-am întâlnit până acum au fost drăguți, prietenoși și ospitalieri. Mi se pare că oamenii de aici sunt deschiși și vor să mă ajute atât pe mine, cât și pe colegii mei, și astfel barierele lingvistice dispar.

– Nu ai fost aici în perioada de pregătire. Ai reușit să te integrezi în echipă?

– Da, colegii mei mă ajută enorm de mult, toți s-au străduit să facă în așa fel încât să nu am probleme de integrare și să mă adaptez cât mai repede stilului de joc de aici, echipei, așteptărilor antrenorului. Faptul că suntem nu numai colegi, ci și prieteni, ajută mult, pentru că astfel ne cunoaștem mai bine și vom colabora mai bine și pe teren.

– Spune-ne câteva lucruri despre tine. Câți ani ai, de unde vii?

– Am 29 de ani și locuiesc în orașul Reus Tarragona în Catalonia. M-am apucat de futsal la vârsta de 18 ani, și am jucat în mai multe echipe din Spania, însă acelea erau de divizia C sau B, așadar mă bucur că acum am ocazia să joc în primul eșalon competițional.

– Ce îți lipsește cel mai mult din Spania. Ai amintit de familie, dar în afară de ei.

– Îmi lipsesc câțiva prieteni foarte buni, dar cel mai mult îmi lipsește mama. Ea este cea care m-a încurajat mereu, a avut încredere în mine și atunci când cariera mea de sportiv nu arăta prea bine. Simt că este mândră de mine, iar acest sentiment este de nedescris.

– De ce ai ales să joci cu numărul 13?

– Este un număr cu o semnificație aparte pentru mine. Mereu îmi aduce noroc, contrar celor crezute de mulți care spun că este un număr ghinionist. Pentru mine este un număr norocos, și chiar l-am tatuat pe picior alături de porecla mea primită de la colegii de la prima mea echipă, și anume Gato.

– Spune-ne la final, ce îți dorești tu de la acest sezon...

– Mi-am propus să fac tot ce îmi stă în putință să ajut echipa în îndeplinirea obiectivelor stabilite de club. Ne dorim mult să câștigăm o competiție, pentru asta muncim, pentru asta muncesc și eu.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.