Incze Kriszta și Cătălina Axente, bronz la Campionatul European
În perioada 17-23 aprilie, la Zagreb, în Croația, a avut loc Campionatul European de lupte, competiție continentală la care clubul covăsnean Sepsi-SIC a avut două reprezentante, Incze Kriszta și Cătălina Axente, ambele medaliate cu bronz.
Prima, dintre cele două sportive, care a intrat în concurs a fost Cătălina Axente, în limitele categoriei 76 kg. Deși în calificări a trecut de Francy Raedelt (Germania), în sferturi a fost învinsă de Yasemin Adar (Turcia). Cum luptătoarea din Turcia a ajuns în finală, Cătălina Axente a avut șansa de a intra în cursa pentru medalia de bronz, pe care a cucerit-o trecând cu 5-3 de Anastasiia Osniach din Ucraina.
În cadrul categoriei 65 kg, Incze Kriszta a pornit din faza sferturilor de finală și a trecut de reprezentanta gazdelor, Iva Geric, cu 8-0. Din păcate, sportiva noastră a pierdut în semifinale la limită (2-1), în fața bulgăroaicei Mimi Hristova, dar și-a luat revanșa în finala mică, 9-0, cu turcoaica Busra Efe, și a urcat pe ultima treaptă a podiumului Campionatului European, cucerind implicit și medalia de bronz.
Sursa foto: Sepsi-SIC/Facebook