Incze Kriszta și Anca Petrea sunt campioane naționale la lupte
Pentru prima dată în istorie, CSM Sfântu Gheorghe este pe primul loc în clasamentul cluburilor
CSM Sfântu Gheorghe și-a atins obiectivul la Campionatele Naționale de Lupte care s-au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Cluj Napoca. Sportivii lui Mátéfi Árpád au obținut două medalii de aur, una de argint și una de bronz. Mai mult decât atât, CSM s-a clasat pe primul loc în ierarhia cluburilor, pentru prima dată în istorie.
Incze Kriszta a devenit campioană națională la seniori, categoria 58 de kg după ce a învins-o în finală pe Mihaela Obreja (CSM Roman), în timp ce Anca Petrea (60 kg) a trecut în finală de Laura Gavriliu (CSM Timișoara). CSM Sfântu Gheorghe ar fi putut avea și un al treilea titlu de campion național, însă Mădălina Linguraru a pierdut în finală în fața Alinei Vuc (Steaua București), și astfel a obținut argintul. Roxana Andrei a întregit salba de medalii a covăsnenilor printr-un bronz obținut la categoria 70 de kg.
Băieții nu au urcat pe podium, însă Lucian Lukács (70 kg) și Hatos Szabolcs (74 kg) au obținut un merituos loc 5.
„Sunt mulțumit de rezultate, îi felicit atât pe sportivi, cât și pe antrenorul lor. Ne-ar fi plăcut să o vedem și pe Mădălina Linguraru campioană națională, dar ea are probleme de sănătate, așadar și argintul este un rezultat excelent. De asemenea, mă bucur pentru că am reușit să detronăm cluburi mari din țară în ceea ce privește clasamentul cluburilor” – ne-a declarat președintele CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia.