Fosta gimnastă Kati Szabó s-a întâlnit cu ministrul Sportului, Eduard Novák
Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novák, s-a întâlnit marți cu fosta gimnastă cu origini covăsnene, Kati Szabó. Acesta i-a înmânat fostei sportive o diplomă de merit.
„Ecaterina Szabó este un nume care nu ar trebui să aibă nevoie de nicio prezentare. Este în top 10 al sportivilor români din toate timpurile ca număr de medalii olimpice. Patru medalii de aur luate dintr-un foc, în cadrul ediției din 1984 a Jocurilor Olimpice, plus una de argint. În întreaga carieră, a cucerit 28 de medalii, dintre care 15 de aur. Un adevărat erou al sportului! Am avut astăzi onoarea de a o întâlni și felicita, cu speranța că astfel de modele pot inspira noi generații de sportivi. Vă mulțumim, stimată doamnă!”, a scris ministrul Eduard Novák pe Facebook, la o postare care cuprinde și un scurt videoclip al întâlnirii.
„Este pentru prima oară când mă întâlnesc cu un ministru de sport”, i-a spus Ecaterina Szabó lui Eduard Novák, pe care, ulterior, l-a și invitat în satul ei natal, în Zagon, să vadă în persoană medaliile și trofeele câștigate de-a lungul carierei de gimnastă.
De altfel, în casa părintească din sat există un mic muzeu cu o parte dintre aceste mărturii ale reușitelor renumitei sportive, iar şcoala din localitate îi poartă numele.
În 2018, Kati Szabó a fost sărbătorită la Sfântu Gheorghe cu prilejul aniversării vârstei de 50 de ani, prilej cu care şi-a lansat volumul biografic „Al cincilea aparat. Szabó Kati - Vieţile mele”, semnat de Csinta Samu.
Din 2008, sala sporturilor din cartierul Simeria al municipiului Sfântu Gheorghe poartă numele celebrei sportive.
Fosta gimnastă trăiește de mai mulți ani în Franța.