FC Sepsi a fost eliminată din Cupa României la futsal
Echipa de futsal FC Sepsi a pierdut luni seară partida din cadrul optimilor de finală ale Cupei României pe terenul celor de la FK Odorheiu Secuiesc. Gazdele s-au impus cu scorul de 6-4 (3-3), după ce oaspeții au condus de două ori.
Scorul a fost deschis de gazde prin reușita lui Mánya, dar Cardenas a egalat rapid, apoi Velasco i-a adus în avantaj pe alb-verzi. Odorhei a răspuns printr-un gol marcat de Szőcs, apoi același Cardenas a readus oaspeții în avantaj. La finele reprizei însă Mihály l-a învins pe portarul Molina, și astfel tabela a arătat la pauză 3-3.
În partea a doua a jocului Odorhei a atacat mai mult și a reușit să se distanțeze prin reușitele lui Mihály (2) și Szőcs, iar golul lui Rivera din ultimele secunde nu a mai contat în deznodământul final al partidei. Odorhei merge în sferturi, în timp ce FC Sepsi își ia adio de la Cupa României în acest an.