Fără puncte din deplasarea la Craiova
Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii de fotbal.
Fundaşul hondurian Denil Maldonado (27) a deschis scorul din cornerul executat de Alexandru Mitriţă, iar Ştefan Baiaram (68) a adus victoria cu o lovitură de cap, la centrarea lui Nicuşor Bancu.
Golul de onoare al echipei covăsnene a fost înscris de elveţianul Dimitri Oberlin (39).
Universitatea are doar două victorii în ultimele sale cinci meciuri de pe teren propriu (două egaluri şi un eşec).
Sepsi OSK a încheiat o serie de opt meciuri consecutive fără înfrângere, cinci victorii şi trei egaluri.
Universitatea a câştigat şi în tur, cu acelaşi scor, 2-1.
Universitatea Craiova - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-1 (1-1), Stadion „Ion Oblemenco” - Craiova
Au marcat: Denil Maldonado (27), Ştefan Baiaram (68), respectiv Dimitri Oberlin (39).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Mihăiţă Necula (Bucureşti); al patrulea oficial: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)
Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Marcel Bîrsan (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) - CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) - LPF
Universitatea Craiova: L. Popescu – Carlos Mora (Houri 59), Maldonado (Zajkov 83), Screciu, Bancu - Căpăţînă, Oshima – Baiaram (Bană 82), Al. Mitriţă, Paradela (Şt. Vlădoiu 46) – Koljic (Lukic 59). ANTRENOR: Costel Gâlcă
Sepsi OSK: Niczuly - Oteliţă (Oroian 74), D. Ciobotariu, Haruţ, A. Dumitrescu – Oberlin, Siger (Neskovic 79), Sota Mino, Fl. Ştefan - C. Matei, M. Coman (Kallaku 79). ANTRENOR: Valentin Suciu