Cum aş putea eu, un naţionalist sadea, să spun asta?! Exclus, o spune Ladislau Bölöni, mare jucător de fotbal şi nu la fel de mare antrenor. Dar pot să fiu de acord eu, naţionalistul sadea, cu Laci Bölöni? Uite că pot, pentru că ce spune fostul fotbalist e adevărat: am reuşit să construim o naţională fără caracter şi un campionat de rahat! O fi Bölöni maghiar, dar a fost un mare fotbalist român, aşa că nu-l suspicionez de antiromânism.

Revin la ruşinoasa prestaţie a fotbalului românesc la Europene pentru că rana încă doare şi, mai mult, naşte constatări triste: avem campionatul pe care-l merităm, adică o copie fidelă a societăţii româneşti fără caracter şi de rahat... Iarăşi trebuie să vă spun că nu sunt doar constatările mele, e plin internetul de analize, „dialize” şi înjurături. Doare rău, revolta e mare, iar măsurile care să oblojească rana nu s-au luat încă.

Ce-ar fi de făcut, de fapt? Să-l dăm afară pe Iordănescu e musai. Generalul penibil merită un şut între epoleţii pe care nu i-a meritat niciodată, pentru că şi-a bătut joc de stelele Armatei. La fel de vinovat este şi cel care i le-a dat, desigur, înţeleg că Ion Iliescu este şi aici responsabil. Dar ce să-i mai faci „bătrânului edecar comunist”?! Îl ajung din urmă morţii de la Revoluţie, stelele lui Iordănescu sunt nimica toată pe lângă ce are el de dus în ultimii ani ai vieţii. Cu neobrăzarea-i tipică, Anghel Iordănescu nu dă semne c-ar înţelege unde, ce şi cum a greşit. Generalul pare a spune că nu el a jucat, adică de ce-ar fi el vinovat de greşelile „soldaţilor”?! Şi-a dat demisia, până la urmă, asumându-şi întreaga vină, uşor de făcut când ţi se rupe de prezentul şi viitorul fotbalului românesc...

Mai presus de orice, însă, doare constatarea că, într-adevăr, naţionala de fotbal şi campionatul nostru sunt oglinda fidelă a societăţii româneşti: fără caracter şi de rahat. Am demonstrat-o nu doar în sport, acolo ne-am obişnuit de multişor cu lipsa de caracter şi putoarea de hazna, ci şi în alte domenii de activitate. Până şi Casa Regală se face de rahat negociind nişte privilegii pentru Radu Duda şi Margareta lui cu şeful unui partid politic. Şi nu orice fel de partid politic, ci chiar urmaşul marelui FSN-PDSR care l-a alungat din ţară, cu ani în urmă, pe regele Mihai. Nu sunt deloc monarhist, chiar dimpotrivă, deci îmi permit să constat câtă lipsă de caracter au „oasele” astea domneşti stricate de trecerea timpului, subţiate de orgolii şi asocieri politice nefireşti. Şi-atunci, ce să mai spui de Dragnea, Ponta, Băsescu, Iohannis şi ceilalţi „corifei” ai momentului când respectata Casă Regală se face de tot râsul încercând să cumpere bunăvoinţa efemeră a unui partid politic?!

Ăştia suntem, fotbalul nu este decât proiecţia fidelă a proastelor noastre obiceiuri, a moştenirilor istorice pe care nu reuşim să le depăşim. N-ai cum să ai un fotbal bun, când societatea e construită defect... Şi nu-i vorba, spuneam, doar de fotbal, uitaţi-vă la tot ce ne-nconjoară, priviţi la „spectacolul” pe care ni-l asigură partidele de toate culorile, Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul... Trebuie să fii nebun să ai aşteptări de la nişte derbedei care joacă fotbal, când minţi luminate şi educate de politicieni îşi bat joc de naţia asta! Şi totuşi, am fost suficient de naivi să credem că fotbalul ne poate scoate din marasm, din nemernicie, din neputinţă, din ruşine. Uite că nu poate!

Pe vremuri, ani la rând am avut o „gheată de aur”, unul care dădea goluri cu nemiluita şi câştiga titlul de golgheter printre campionatele Europei. Se numea Dudu Georgescu, un dinamovist pentru care juca toată echipa, într-un campionat la fel de fals şi trucat ca ăsta de rahat pe care-l gustăm acum. N-am făcut nici un pas înainte, atunci aveam măcar un golgheter european, acum nu mai reuşim să „fabricăm” un marcator de goluri valabil. Nu mai ştim să dăm goluri, nu mai ştim să jucăm fotbal, nu mai ştim să ne batem, nu mai ştim să iubim şi să respectăm meseria de fotbalist pe care ne-am ales-o.

Îi interesează doar banii, câte mii de euro le intră în cont pentru lipsa lor de valoare, de caracter, de bun simţ. Şi le intră destui, nu scapă nimeni nerăsplătit pentru umilirea unui popor întreg la Europenele din Franţa. Zeci de mii de euro au primit cei de la FRF, o instituţie care nu se ocupă cu nimic dar ai cărei angajaţi sunt plătiţi regeşte (scuzaţi, Maiestate, aud că n-aveţi bani nici să vă plătiţi impozitele...). Mii de euro au încasat şi fotbaliştii fără caracter care au mimat fotbalul la Paris şi Lyon. Cred că portarul de la FRF e mai bine plătit decât un ministru, c-aşa se obişnuieşte la noi.

Preşedintele FRF, un anonim pe care-l cheamă Burleanu, zice că ne trebuie vreo 25 de ani pentru a pune pe picioare o echipă naţională de valoare. Nu înţeleg cum gândeşte omul ăsta, probabil o ia de la centrele de copii, deci tot ce-au făcut până acum Mitică Dragomir, Mircea Sandu şi toţi ceilalţi care au căpuşat fotbalul românesc vreme de două generaţii n-a fost nimic. Bravos, Burleanule! Păi pentru „nimic” au luat oamenii ăştia sute de mii de euro?! Meriţi şi tu o statuie în faţa FRF: statuia prostului!

Va trece şi asta, toate trec. Tot ce pot să sper este că măcar vor pleca nemernicii de la Federaţia de fotbal. Dar vor veni alţii în loc... Alţii?!