E oficial! Sepsi OSK se desparte de antrenorul Eugen Neagoe
Conducerea clubului Sepsi OSK a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relațiilor contractuale cu antrenorul principal Eugen Neagoe.
„Totodată, clubul nostru a încetat, de comun acord, raporturile contractuale și cu antrenorul secund Sebastian Moga, preparatorul fizic Marius Dima și antrenorul cu portarii Florentin Rădulescu. Pe această cale dorim să le mulțumim pentru întreaga activitate desfășurată sub culorile clubului nostru și le urăm mult succes în continuare!
De pregătirea echipei Sepsi OSK în continuare se va ocupa interimar antrenorul Marin Barbu, secondat de Kulcsár László, astfel fiind asigurată continuitatea pe banca tehnică”, arată un comunicat de presă al Sepsi OSK.
Declarațiile fostului antrenor și ale patronului, în videoclipul următor: