SPORT 13 februarie 2023

Două victorii la handbal

de Marius Raczek | 493 vizualizări

În competițiile de handbal feminin, Centrul Național de Excelență Sfântu Gheorghe și Sepsi-SIC au obținut victorii frumoase, confirmându-și valoarea și poziția în clasament.

Învinsă etapa trecută, chiar la Sfântu Gheorghe, de CSM Iași 2020, de această dată, în Sala Sporturilor Szabo Kati, Centrul Național de Excelență a trecut de echipa secundă a CSM Galați cu rezultatul de 36-23 (20-12). Aceasta a fost cea de-a 11-a victorie stagională pentru CNE Sfântu Gheorghe, care în Seria B a Diviziei A continuă să ocupe locul secund. Etapa viitoare este programat un adevărat derby, în deplasare la Corona Brașov, lidera neînvinsă a seriei.

În competiția Junioarelor 2, Sepsi-SIC a evoluat tot la Sfântu Gheorghe, și a trecut fără emoții de CSM Târgu Mureș, cu rezultatul de 50-25 (22-12). Fetele pregătite de Gabriela Gheorghe și Eugen Ciulei ocupă prima poziție în Seria E, cu procentaj maxim al victoriilor, și se apropie tot mai mult de calificarea în Grupele Valoare.

Sursa foto: Sepsi-SIC/ Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.