SPORT 17 februarie 2023

Derby în Divizia A la handbal feminin

de Marius Raczek | 740 vizualizări

Cele mai bune echipe din Seria B a Diviziei A la handbal feminin, Corona Brașov și Centrul Național de Excelență Sfântu Gheorghe, se vor întâlni sâmbătă, 18 februarie, în localitatea de sub Tâmpa.

Corona Brașov conduce în clasamentul seriei, având 13 victorii din tot atâtea partide disputate, CNE Sfântu Gheorghe aflându-se pe poziția secundă, cu 11 victorii și două înfrângeri. Una dintre înfrângerile covăsnencelor a venit chiar în tur, la Sfântu Gheorghe, când Corona Brașov s-a impus cu rezultatul de 38-19. În condițiile în care CNE Sfântu Gheorghe nu are drept de promovare, un eventual rezultat pozitiv ar îmbogăți, totuși, palmaresul clubului.

Tot sâmbătă, dar în competiția Junioarelor 2, Sepsi-SIC va primi la Sfântu Gheorghe vizita echipei LPS Târgu Mureș. Partida este programată în etapa a 9-a din Seria E, o serie în al cărei clasament Sepsi-SIC conduce autoritar, fiind singura echipă neînvinsă.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.